Craiova: VIDEO/ 400.000 de ţigarete confiscate într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contrabanda cu ţigări este în floare în judeţul Dolj. De la începutul anului şi până în prezent au fost confiscate 1.800.000 ţigarete.

Oamenii legii au pus aseară mâna pe trei tineri care se ocupau cu contrabandă de ţigări.
Într-un autoturism de lux poliţiştii au găsit 400.000 de pachete de ţigări. Cătălin Conu, de 38 de ani, Simona Radu, de 34 de ani, ambii din Craiova şi Doru Spiridon, din comuna Cringeni, judeţul Telorman au fost prinşi în flagrant în Slatina, chiar în timp ce încercau să vândă marfa. „Ţigările au fost imediat confiscate. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă. Prejudiciul se ridică la suma de 120.000 de lei. “, a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.  

Sunt contrbandişti cu ştate vechi

Cei trei mai sunt cercetaţi de oamenii legii tot pentru contrabandă. Marfa a fost adusă de la Roşiori de Vede.Oamenii legii trebuie să stabilească acum, dacă mai sunt şi alte persoane implicate în grupul capturat. „Sunt acuzaţi de comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, peste limita a 10.000 ţigarete şi deţinerea, transportul, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. “, a mai spus a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.  

De la începutul anului în judeţul Dolj au fost confiscate 1.800.000 de ţigarete. Au fost aplicate 90 sancţiuni în valoare de peste 1.700.000 lei. Oamenii legii au întocmit şi 20 de dosare penale, iar în acest moment 41 de persoane sunt cercetate pentru contrabandă. Cei trei tineri, care au fost prinşi ieri în flagrant de oamenii legii, chiar în timp ce încercau să vândă pachetele de ţigări şi-au recunoscut vina.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete