Craiova: TAS a dat dreptate LPF. Universitatea a câştigat cazul Crişan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat câştig de cauză grupării din Bănie în litigiul pe care l-a avut cu fostul antrenor Ştefan Crişan.

Tehnicianul, ultima dată principal la echipa a doua a Universităţii, a fost demis iarna trecută „fără temei legal“, după cum susţine acesta, el solicitând suma de 56.000 de euro, bani ce rezultau din contract.

Litigiul a durat mai bine de cinci luni şi s-a încheiat în vară, comisiile ratificând rezilierea contractului antrenorului, fără alte pretenţii financiare. Crişan a apelat la TAS, dar Tribunalul de la Lausanne a dat dreptate clubului oltean.

Era normal să câştigăm, am spus-o de când am câştigat la instanţele LPF că acest recurs e sortit eşecului, fiind lipsit de orice temei. Îmi aduc aminte că după pronunţarea recursului de către Comisia de Recurs a LPF, Ştefan Crişan a criticat dur instanţele LPF, invocând o lipsă de corectitudine a acestora. Nu a fost frumos ce a făcut atunci şi iată că nici cei de la Lausanne nu au judecat altfel“, a declarat avocatul Ştiinţei, Dan Idita, pentru craiovamaxima.ro.

Acesta a vorbit şi despre litigiul în care alb-albaştrii se află şi cu fostul „principal“ Nicolo Napoli: „Sunt premise favorabile nouă şi în acest dosar, însă deocamdată nu s-a pronunţat o hotărâre“.

Nicolo Napoli, demis de patronul Mititelu la finalul sezonului trecut, s-a trezit cu contractul micşorat cu zece la sută de o penalizare ratificată de LPF. Napoli, care susţine că nu şi-a primit nici ultimele două salarii, a făcut recurs fără folos şi aşa a ajuns la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”