Craiova: Săndoi: „Ar fi o catastrofa pentru naţionala Under 21 să retrogradeze Universitatea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, a explicat ce ar însemna pentru viitorul fotbalului românesc o retrogradare a Ştiinţei.

Emil Săndoi a subliniat faptul că scheletul reprezentativei Under 21 este realizat pe componenţii de la Universitatea. „Dacă s-ar întâmpla să retrogradeze Universitatea Craiova, pentru naţionala de tineret ar fi o catastrofă. Am în vedere şapte-opt jucători de la Craiova, dintre care şase au fost convocaţi constant, în timp ce de la Poli Iaşi au fost doar doi, dar, practic, niciunul, ţinând cont că Andrei Ionescu şi Onicaş sunt împrumutaţi de la Steaua, iar de la Pandurii nu am niciun fotbalist“, a spus Săndoi pentru Mediafax.

Fostul tehnician al Ştiinţei consideră că tinerii craioveni au avut în special o problemă de moral. „Sunt câţiva jucători tineri de la Craiova cu potenţial enorm, care pot face în scurt timp pasul către selecţionata de seniori, aşa că locul pe care îl ocupă echipa acum este rezultatul unei conjucturi nefaste. În primul rând a fost o problemă de moral. Comparând tânăra echipă a Craiovei cu cea a Oţelului, un alt club care oferă mulţi jucători naţionalei de tineret, se poate spune că diferenţa a fost făcută la acest capitol, al moralului. Oţelul a câştigat câteva partide în serie, iar jucătorii săi au căpătat o încredere deosebită, Ştiinţa a pierdut pe final jocurile cu Ceahlăul şi CFR Cluj, pierzându-şi bruma de moral deţinută la un moment dat“, a afirmat Emil Săndoi.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”