Craiova: „Răscoala“ lui Rebreanu, cumpărată de olteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sever Bedelici recomandă tinerilor lectura cărţii „Răscoala“, de Liviu Rebreanu

Cititorii îndrăgostiţi de creaţia scriitorului român apreciază reeditarea cărţii. Volumul ce a însoţit astăzi ziarul Adevărul este al patrulea din Colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“.

Sever Bedelici este unul dintre oltenii care îşi trăiesc viaţa sub semnul cărţilor de căpătâi. Dacă în anii tinereţii avea grijă ca niciuna din marile creaţii ale literaturii române să nu lipsească din biblioteca personală, acum este fericit că are timpul necesar pentru a se apleca asupra lor. În plus, le este de un real folos nepoţilor cărora li se cere la şcoală să cunoască scrierile de valoare. Bunicul spune că are pentru cei mici o bibliotecă atât de plină încât stă să cadă de atâtea cărţi.

„Romanul lui Liviu Rebreanu «Răscoala» este de actualitate. Spune chiar adevărul. Tot sărăcia o povestea şi atunci când a fost scris. Păcat că tinerii nu înţeleg că lectura capodoperelor îi ţine verticali, înseamnă educaţie de bună calitate, iar această operă ar trebui toţi să citească“, spune Sever Bedelici, fost CFR-ist şi mai târziu electronist la Fabrica de Avioane. „Răscoala“, a patra apariţie din Colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“, a apărut în această dimineaţă la chioşcuri, împreună cu ziarul Adevărul, la preţul de 12,99 lei. Cititorii care nu au mai găsit celelelalt trei cărţi apărute în această colecţie, „Crimă şi pedeapsă“, volumele I şi II, şi „Legiunea blestemaţilor“, pot trece pragul Librăriei Adevărul, de pe strada Împăratul Traian, numărul 9, de luni până duminică, între orele 9 – 22.00.

Pe 11 noiembrie urmează „Shining“, de Stephen King.

Mai multe pentru tine:
Cum s-a transformat Angela Similea în cei 77 ani. Diva Generației de Aur a trăit o iubire imposibilă: „Nu am avut un amor cu ea ca să mă despart de soţia mea”
Un nou tip de tratament al tumorii hepatice este realizabil şi în România. „Cu ani în urmă, acest diagnostic însemna automat o condamnare la moarte”
China pune tunurile pe UE, inițiind o nouă investigație antidumping, pentru importurile de carne de porc
Focuri de avertisment la granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, chiar în ziua în care Vladimir Putin merge la Phenian
Dragoş Dolănescu, fiul regretatului artist Ion Dolănescu, are planuri măreţe cu moştenirea lăsată de tatăl lui. Ce se va întâmpla cu vila cu 15 camere din Sinaia
Cele 4 zodii care vor fi protejate de Divinitate după solstițiul de vară din 2024. Bani, vacanțe în destinații de vis și o nouă iubire pentru acești nativi
Am câștigat și al doilea meci cu Ucraina. Româncele le-au surclasat pe susținătoarele țării vecine GALERIE FOTO
Cum arată Margareta Pâslaru la 81 de ani. Cine au fost cu adevărat părinții doamnei muzicii românești
Liderii UE nu au reușit să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene. Care a fost motivul?
Thailanda, pe punctul de a legaliza căsătoria între persoane de același sex. „Sunt încrezător că legea va trece”
VIDEO Noapte albă în Munchen, după victoria superbă cu Ucraina. Moment emoționant creat de fanii României