Craiova: Primarul Solomon, transferat la Penitenciarul Colibaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a fost transferat marţi din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, unde se afla din data de 2 martie, la Penitenciarul Colibaşi, acolo unde îşi ispăşeşte pedeapsa şi primarul din  Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Mutarea din arestul IPG Argeş la Colibaşi vine la o zi după ce judecătorii Tribunalului Argeş au decis menţinerea măsurii de arestare preventivă pentru edilul-şef, trimis în judecată pe 17 martie pentru luare de mită în formă continuată şi fals intelectual, decizie atacată cu recurs de avocaţii primarului. Măsura urmează să fie reverificată în termen de 60 de zile. Pe lângă Solomon, mai este cercetat în acest dosar şi omul de afaceri piteştean Cornel Penescu, alături de alte două persoane.

Judecarea pe fond a procesului de corupţie va începe pe 13 aprilie, la Tribunalul Argeş.


Mai multe pentru tine:
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Putin spune că „nu vede rostul” unei întâlniri cu Zelenski: „Chiar dacă ar exista voință politică, ceea ce mă îndoiesc, există dificultăți juridice și tehnice”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Putin îi lasă pe ruși fără WhatsApp și YouTube. Kremlinul invocă măsuri pentru „asigurarea securităţii”