Craiova: PORTRET / Alexandra Mitroi surprinde în culoare chipurile expresive

Spune despre artă că este cea care i-a dat un sens şi a învăţat-o să îşi exploreze limitele, să şi le depăşească şi să ceară mai mult de la sine.

Cu vocea moale şi caldă, îndrăzneşte cu greu să vorbească despre sine într-o manieră laudativă, rezervându-şi dreptul de a se considera încă un învăţăcel, iar asta o face din respect faţă de profesia pentru care se pregăteşte din greu de o bună bucată de vreme. Îşi leagă povestea personală, cea legată de universul artei plastice, de Angi, mama ei, cea datorită căreia a explorat universul culorilor şi al desenului încă din copilărie.

„Mama picta goblen şi era casa plină de fel de fel de culori, de pânze. Îmi aduc aminte că la un moment dat începusem chiar să îmi petrec mare parte din timp desenând. Eram uimită de ce făcea mama. Nu are şcoală de specialitate, dar este foarte talentată, mai talentată decât mine“, spune Alexandra. Primele legături mai puternice cu arta s-au produs în anii de liceu, la „Marin Sorescu“. Atunci au cucerit-o ghipsurile şi pictura în ulei. Mâna şi-a lucrat-o pe modele vii, părinţii, din partea cărora nu a primit niciun refuz.

Atentă la detalii, Alexandra s-a lăsat în timp cucerită de ochii oamenilor, de mesajele pe care le transmite fiecare chip în parte, iar astăzi dacă lucrează ceva cu mare plăcere sunt portretele, fie ele laice sau religioase. În anii de şcoală a căutat să ţină pasul cu concursurile de pictură şi desen, iar ele i-au adus premii.

Pe schele, la temperaturi extreme

În studenţie a ales să muncească într-un atelier de icoane, pentru experienţă şi pentru a participa la cheltuielile cu facultatea şi viaţa în capitală. Prezente într-o expoziţie la Craiova, în sediul primăriei, icoanele Alexandrei s-au bucurat de aprecierea deplină a iubitorilor genului.
Trecerea de la icoana pictată pe lemn spre fresca bisericească s-a produs în urmă cu doi ani. Urmele talentului ei au rămas în biserici din Bucureşti, ca „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Adormirea Maicii Domnului“, iar în timp se vor vedea şi pe catedrala din Arad. Sunt experienţe pe care le evocă atât cu încântare, cât şi cu strângere de inimă.

„Nu este deloc uşor să practici o meserie care e mai mult pentru bărbaţi, presupune efort fizic susţinut. La început nu eram în stare să car o găleată cu apă, în timp m-am obinuit şi cu schela, cu înălţimea, am învăţat să îmi controlez frica şi să pictez cu sufletul“, mărturiseşte tânăra. Dar frescă vrea să facă tot restul vieţii şi speră să îşi împlinească visul de a realiza ceva monumental. În tot acest timp vrea să reuşească să expună lucrări inspirate după pictorii olandezi.

Cum se vede lumea din cupola unei biserici?
„Glumind, aş spune că pare ameţitoare, dar ca o metaforă, cred că sentimentul încercat între zidurile unei biserici diferă de la o persoana la alta. Este, până la urmă, o trăire individuală“.

De-ar fi să o iei de la capăt, pe ce drum ai merge?
„Sunt sigură că aş alege să fac tot lucrurile care mă bucură acum, mă fericesc chiar, deşi mă pun la grea încercare. Au fost şi momente în care mi s-a părut peste măsură de dificil, în care mi-a trecut prin cap să renunţ, dar am uitat repede de ele şi am mers mai departe“.

Născută
13 iulie 1987, Craiova.
Studii
Facultatea de Artă Decorativă şi Design, Specializarea Pictură murală, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Master în Artă murală, Bucureşti.
Hobby-uri
Tenis de masă, baschet.

Ce-i place
Iubeşte acordurile clasice şi muzica bisericească, pe seama cărora pune şi şansa de a-şi fi găsit liniştea. Îi apreciază pe artiştii sinceri, sensibili, originali şi se bucură din plin de atmosfera galeriilor de artă.

Ce nu-i place
Răbufneşte în faţa nedreptăţilor şi îşi pierde uşor răbdarea cu oamenii pe care îi simte speculativi, mincinoşi, cu tendinţe clare de manipulare a celor cu care intră în contact.