Craiova: Poliţist din Tălpaş, acuzat că a protestat înarmat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul-şef susţine că nu a luat decât tocul pistolului la mitingul din Bucureşti. Mihai Sârbu, agent-şef principal la postul de poliţie din comuna doljeană Tălpaş, este cercetat penal pentru că ar fi plecat cu armă cu tot la protestul de luna trecută.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului  (IPJ) Dolj au confirmat că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili în ce condiţii a participat Mihai Sârbu la mitingul din Capitală. „Mai întâi trebuie să vedem dacă agentul-şef din Tălpaş era liber în ziua mitingului. El avea obligaţia ca, atunci când a părăsit localitatea, să aducă pistolul la poliţia de care aparţine sau să-l lase închis într-o cutie. Încă nu s-a stabilit dacă avea pistolul asupra lui“, a spus Florentina Popescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Se crede vânat pentru dezvăluirile făcute

Mihai Sârbu spune că a lăsat pistolul acasă, închis într-o cutie, şi că a luat cu el, la protestul din Bucureşti, doar tocul armei. El consideră că a intrat în vizorul superiorilor doar pentru că a dezvăluit condiţiile în care este nevoit să lucreze. „Nu vi se pare anormal că s au luat tocmai de mine? Am semnalat că sediul postului de poliţie la care lucrez stă să se prăbuşească, iar acum vor să-mi facă probleme. Păi, noi aducem de acasă bani pentru reabilitarea clădirii, iar consumabilele trebuie să le împrumutăm. Nu este normal aşa ceva“, a spus Mihai Sârbu.

Direcţia Generală de Jandarmi a trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 o sesizare care vizează trei poliţişti cu privire la care există suspiciuni că au venit înarmaţi la mitingul de pe 24 septembrie. Unul dintre ei ar fi Mihai Sârbu, depistat pe baza imaginilor transmise. Şeful de post din comuna Tălpaş riscă să fie dat afară din poliţie dacă se va dovedi că a mers la miting cu arma la el.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”