Craiova: Pensionar cu gradul I de invaliditate, angajat CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controalele demarate de Casa Judeţeană de Pensii printre pensionarii pe caz de boală din Dolj au scos la iveală mari nereguli.

Potrivit directorului CJP Dolj, Daniel Baciu, în momentul confruntării bazei de date cu salariaţii care contribuie la pensii şi cea a pensionarilor pe motiv de invaliditate, a fost descoperit cazul unui bărbat care era pensionat cu gradul I de invaliditate şi, ca atare, avea şi însoţitor, iar în acelaşi timp lucra cu acte în regulă la CFR, la siguranţa circulaţiei. „I-am făcut debit pe perioada în care a lucrat şi a beneficiat şi de pensie şi a reieşit că are de returnat aproximativ 200 de milioane de lei vechi. Nici cei de gradul II nu au voie să lucreze, dar găsim cazuri cu zecile”, a spus Daniel Baciu.

Potrivit acestuia, în ultimele trei săptămâni, lucrătorii CJP Dolj Dolj însoţiţi de poliţişti comunitari au demarat o amplă acţiune de verificare a pensionarilor pe caz de boală la domiciliu. Daniel Baciu a precizat că sunt vizaţi în primul rând cei peste 7.000 de pensionari cu grad de invaliditate care primesc pensia direct pe card. Până acum, au fost verificate aproape 1.000 de persoane, din care 200 nu au fost găsite la domiciliu. „Aceste 200 de persoane vor fi notificate de comisia de expertiză în vederea reexpertizării. Celor care nu se vor prezenta, li se va suspenda pensia până în momentul în care vin să-şi clarifice situaţia privind domiciliul”, a mai spus Baciu.                                                                         

Află mai multe despre controalele Casei Judeţene de Pensii Dolj azi, în Adevărul de Seară Craiova!

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham