Craiova: Nebunii de la Poiana Mare continuă să dispară în condiţii suspecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă o anchetă la acelaşi spital de Psihiatrie Poiana Mare. Cazul unui schizofrenic, care a fost găsit la câţiva kilometri de azil, devorat de animale, i-a pus pe poliţişti în alertă.

În urmă cu două luni un alt pacient al spitalului a murit după ce a mâncat otrava împrăştiată prin sălile de tratament, pentru câini şi şobolani. Iulică Călin, de 45 de ani, din comuna Bârca, internat cu diagnosticul de „schizofrenie paranoidă”, a dispărut din salonul Secţiei de psihiatrie V, în urmă cu mai bine de două săptămâni. El a fost găsit devorat de animale, pe un câmp, din apropierea spitalului. Din verificările poliţiei s-a stabilit că Iulică Călin a fugit din spital pe 13 noiembrie. Şi mai grav, politiştii afirmă că lor nimeni nu le-a semnalat dispariţia. „Pacientul care a fost găsit decedat pe câmp nu figura ca dispărut, iar Postul de Poliţie Poiana Mare nu a fost înştiinţat despre fuga sa din unitatea sanitară“, a declarat comisar Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Procurorii aşteaptă rezultatele necropsiei

Sâmbătă seara, localnicul Ion P., care efectua lucrări agricole pe câmp a sesizat poliţiştii că a găsit un bărbat mâncat de haitele de câini. Iniţial, acesta a crezut că este leşul unui animal, însă când s-a apropiat, a rămas înmărmurit. „Era un om. Avea burta mâncată şi i se vedea câte-o coastă”, a povestit tractoristul. Panicat, omul a alergat la poliţie. Anchetatorii au făcut imediat legătura, mai ales că niciunul dintre localnicii întrebaţi nu l-au recunoscut. Cadrele medicale de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare l-au identificat însă pe bărbat. Potrivit anchetatorilor, cadavrul, care a fost identificat ca fiind al lui Iulică Călin, avea lipsă cavitatea abdominală, mâncată de animale. Medicii legişti au efectuat astăzi necropsia cadavrului. „În raport de constatările legiştilor Parchetul se va înregistra sau nu cu o cauză penală”, a afirmat procurorul Genel Giurcă, şeful secţiei urmăriri penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.  Şi Direcţia de Sănătate publică Dolj a început cercetările. Deşi este un spital aflat în subordinea directă a Ministerului Sănătăţii, dat fiind măsurile de siguranţă care ar trebui să funcţioneze în spitalul oamenilor cu boli mintale grave, instituţia este un sat fără câini. Acest lucru este dovedit de numeroasele morţi suspecte ale pacienţilor.

Pe 29 septembrie un alt pacient de 42 de ani a murit otrăvit, după ce a mâncat o substanţă toxică aruncată pe jos, pentru câini şi şobolani. În 2004, instituţia a fost anchetată, pentru că 21 de bolnavi au murit la Poiana Mare, de foame şi de frig. Nici până azi nu se ştie cu exactitate cine s-a făcut vinovat de moartea unui număr atât de mare de bolnavi.    

Stai pe craiova.adevarul.ro pentru a afla detalii despre modul în care autorităţile sanitare din Poiana Mare înţeleg să gestioneze situaţia.





Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!