Craiova: Mititelu vrea să vândă opt jucători în iarnă. De cine crezi că vrea să scape?
0Criza financiară severă în care se află echipa Universitatea Craiova îl determină pe patronul Adrian Mititelu să vândă jucători, dar mai ales să taie salariile celor care vor rămâne la echipă.
„O să încerc să vorbesc cu jucătorii, să vedem dacă vom găsi înţelegere, dacă se pot reduce salariile trecute în contract. Este una dintre temele discuţiei cu Victor Piţurcă din ianuarie“, a spus Mititelu, care a anunţat că este dispus să vândă jucători pe bandă rulantă: „Sunt opt fotbalişti care şi mâine ar putea fi transferaţi, pe sume consistente pentru perioada asta. Aceştia sunt cei ceruţi, nu cei scoşi la vânzare. Vindem oricând, dar numai în străinătate“.
De ce jucători crezi că vrea Mititelu să se despartă în această iarnă?