Craiova: Lecţii de logopedie pentru părinţii copiilor cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atelierele practice au loc în cadrul unui seminar organizat de World Vision.

Specialişti din Craiova şi din Bucureşti în domenii precum logopedia, terapia ocupaţională sau kinetoterapia le-au arătat concret astăzi părinţilor care au copii cu nevoi speciale cum să procedeze pentru a găsi o cale de comunicare cu ei.

„Se pun în pielea oameni şi le arată tehnici care să le fie de folos în relaţia cu copiii lor, care să-i apropie“, spune Ana Moţăţeanu, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei World Vision  Craiova, organizatoarea seminarului. Logopezii au făcut apel la răbdare, oferind exemple de copiii care au ajuns să vorbească, să se integreze în şcoli normale datorită faptului că părinţii au înţeles că este vital să apeleze la specialişti şi să le dea atâta timp cât este nevoie pentru ca micuţul lor să îşi sporească şansele de însănătoşire.

Mai multe pentru tine:
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Alexandru cel Bun – domnitorul Moldovei cu patru soții. Cum a ajuns să se căsătorească cu propria mătușă
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS și cât trebuie să plătească angajații pentru a-și coasigura soțul fără venituri
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum