Craiova: Internaţionalii Universităţii au intrat în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Gângioveanu (stânga), un obişnuit al naţionalei de tineret

Cei şapte componenţi ai Ştiinţei convocaţi în aceste zile la acţiunea de la Mogoşoaia a loturilor naţionale Under 23 şi Under 21, pentru formarea reprezentativei B a României, s-au întors astăzi acasă, intrând şi ei în vacanţă.

Timp de trei zile, Valerică Găman şi Mihai Costea s-au pregătit sub comanda lui Răzvan Lucescu, iar Silviu Lung jr., Radu Barbu, Ştefan Bărboianu, Constantin Gângioveanu şi Dragoş Firţulescu l-au avut ca „profesor“ pe Emil Săndoi.

Astăzi, trebuia să aibă loc un amical între cele două selecţionate, dar zăpada a dat peste cap planurile antrenorilor, care au renunţat la meci de teama unor accidentări şi i-au trimis acasă pe jucători.