Craiova: Fiul lui Enrico Constantinescu riscă până la cinci ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eduard Constatinescu, împreună cu alţi şapte tineri au fost trimişi în urmă cu două zile în judecată. Toşi sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi port ilegal de armă albă.

Laurenţiu Pruţoiu şi Ştefan Buşoi, ambii de 21 ani, Marius Pruţoiu, de 20 de ani, Eduard Constantinescu, fiul lui Enryko Constantinescu, de 24 de ani, Cătălin Buşoi, Florin Siclitaru, ambii de 22 ani, Daniel Badiu, de 29 de ani şi Şadi Gsunaimat, de 23 de ani, toţi din Craiova, s-au bătut anul trecut într-o garsonieră din cartierul Brazda lui Novac. Oamenii legii au stabilit că, cei opt tineri au dat o petrecere, după care s-au apucat la ceartă.

S-au baricadat în casă

Vecinii au sunat la poliţie şi la ambulanţă după ce au auzit ţipete în garsonieră. Tinerii nu au dat voie echipajul medical să intre în locuinţă. A fost nevoie de intervenţia oamenilor legii pentru a calma spiritele.  Victimele care au suferit leziuni uşoare au fost transportate la spital în cele din urmă la spital.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Marius şi Laurenţiu Pruţoiu, Daniel Badiu, Cătălin şi Ştefan Buşoi şi Florin Siclitaru sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în timp ce şi Eduard Constantinescu şi Şadi Gsunaimat vor fi judecaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi portul ilegal de armă albă. Dosarul a ajuns la Judecătoriei Craiova pentru soluţionare.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi