Craiova: EXCLUSIV: Nae Ungureanu, noul director tehnic al Ştiinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul component al Craiovei Maxima, care a mai antrenat Ştiinţa în perioada 2000-2001, va fi noul director tehnic al echipei, întrucât are şi licenţa Pro. Ungureanu se află în drum spre Craiova, urmând ca în această după-amiază să semneze contractul cu Universitatea.

Nicolae Ungureanu este noul director tehnic al Universităţii Craiova, după ce Ilie Balaci anunţase că nu va continua la Ştiinţa, chiar dacă a fost numit director tehnic.
Ungureanu, care a reuşit promovarea cu Internaţional Piteşti în Liga I, alături de antrenorii Ştefan Stoica şi Vali David, a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul" că a plecat de aproape o oră de la Poiana Braşov, unde se afla în cantonament cu gruparea patronată de Benone Lazăr, urmând să aibă o întâlnire cu Adrian Mititelu.

 "Dacă mă aflu în drum spre Craiova înseamnă că voi accepta să lucrez la echipa care m-a consacrat. Sunt născut  în Craiova şi prin venele mele curge sânge alb-albastru. Niciodată nu voi refuza Universitatea Craiova, indiferent de funcţia care îmi va fi propusă. O să vorbesc azi cu Adrian Mititelu şi mă bucur foarte mult că s-a gândit la mine. Aş fi minţit dacă aş fi spus că nu mă interesează Universitatea. Cred că niciun fost jucător al Ştiinţei, ajuns antrenor, nu ar refuza vreodată să fie tehnician al acestei echipe. Toţi şi-ar dori asta, pentru că este cel mai frumos club din România", a declarat Nae Ungureanu.

A mai antrenat Ştiinţa în 2001

Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a evoluat în cariera sa ca jucător la Electroputere Craiova (1975-1977), Universitatea Craiova (1977-1987), Steaua Bucureşti (1987-1992) şi Rapid Bucureşti (1992-1993).
Ca antrenor are 32 de meciuri pe bancă în Liga I, dintre care 15 pentru Extensiv Craiova în 1993-1994 şi 1994-1995, zece la Universitatea Craiova în perioada Gigi Neţoiu, 2000-2001, când Ştiinţa a înregistrat trei victorii, trei egaluri şi patru înfrângeri, şi şapte meciuri ca „principal“ la Pandurii, în ediţia de campionat 2005-2006.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete