Craiova: Deţinuţii fac mobilă şi tâmplărie din spatele gratiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova lucrează opt ore pe zi în atelier, realizând produse pentru vânzare.

Conducerea Penitenciarului pentru Minori şi Tineri din Craiova susţine că persoanele private de libertate urmează un curs de calificare, la absolvirea căruia primesc şi o diplomă. „Faptul că în spatele gratiilor învaţă o meserie îi ajută să se integreze mai uşor în societate. Astfel îşi pot găsi un loc de muncă stabil şi se pot întreţine. În 2009 am înfiinţat şi un atelier unde se lucrează şi tâmplărie PVC“, a spus Daniel Barbu, purtător de cuvânt în cadrul instituţiei.


„Obiectele se fac la comandă“


Mai multe produse realizate de deţinuţi sunt expuse timp de trei zile la Complexul Expoziţional Transfrontalier, care s-a deschis la Craiova. „Toate obiectele sunt făcute la comandă. Preţurile sunt pentru orice buzunar, iar comanda este gata în câteva zile. O masă de birou costă 120 de lei, iar o uşă din PVC poate ajunge şi la 658 de lei“, a mai spus Daniel Barbu.
Craiovenii susţin că obiectele făcute de puşcăriaşi sunt realizate ca la carte. „M-am uitat să văd cum sunt bătute cuiele sau dacă uşile sunt la egalitate şi am văzut clar că au muncit. Preţurile nu sunt mari, iar în câteva zile ai mobila gata. Eu vreau să îmi fac un cuier şi un pat şi am venit la târg să văd ce ofertă au“, a spus Marin Tomescu.   
În curând, în cadrul Penitenciarului pentru Minori şi Tineri se vor mai deschide două ateliere, unul de ambalaje din hârtie şi carton şi altul de patiserie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online