Craiova: Cornelia Chimişliu vânează insectele şi le cercetează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interesată de studiul scarabeilor

Nu este colţişor în Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei pe care să nu îl cunoască, trecându-i pragul de treizeci de ani încoace.

Este pasionată până în vârful firului păr de munca sa şi se foloseşte de orice ocazie care adună mai mulţi oameni la un loc să spună cu voce tare că insectele sunt sanitarii naturii, iar când vrem să le distrugem trebuie să ne gândim de două ori. A avut dascăli buni în studenţie, iar odată cu trecerea timpului şi-a dat că nu vrea să fie altfel decât ei, ci doar însetată de cunoaştere. La Muzeul Olteniei este din ’79. Terminase facultatea, iar când a avut de optat pentru un drum pe care să apuce în viaţă a ales ca aceasta să se oprească în Craiova, la Muzeul Olteniei. Aici avea soţul, era mai aproape de casa părintească, dar era şi foarte curioasă să afle ce înseamnă să munceşti într-un muzeu. „Nu ştiam mai nimic atunci despre această lume, dar am îndrăgit-o foarte repede. Mi-a plăcut să mă implic, să citesc puţin despre fiecare domeniu în parte“, povesteşte Cornelia Chimişliu, astăzi şeful Secţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei.

Interesată de studiul scarabeilor

Gândacii negri, ce aparţin unei specii venerate în Antichitate, i-a stârnit curiozitatea din momentul în care a înţeles deplin cât de importanţi sunt pentru sănătatea mediului în care trim. „Specia Scarabaeus affinis, prezentă în zona nisipoasă din Sud-Vestul Olteniei, este o specie foarte rară, protejată. Scarabeul are un regim trofic coprofag, curăţă natura de dejecţii, de materii organice în descompunere, fiind şi el unul dintre «agenţii de salubritate» ai naturii“, spune Chimişliu. Dincolo de toate acestea mărturiseşte că a impresionată grija adulţilor acestei specii pentru progeniturile lor. Tot Corneliei Chimişliu i se datorează şi determinarea în patrimoniul muzeului a gândăcelului care se hrăneşte cu polen, Triodonta flavimana.

„Insectele – prietenii neştiuţi ai omului“

Numele Corneliei Chimişliu este sinonim cu zeci de lucrări publicate, şase cărţi şi ghidul secţiei. Pe toate le priveşte ca o formă finită a unei alte dimensiuni de care nu s-ar debarasa vreodată: cercetarea de teren. A bătut sudul Doljului ani la rând şi continuă să facă acest lucru convinsă fiind că natura  nu va înceta o clipă să îi fie izvor de inspiraţie şi sursă de mărturii. Aşa a ajuns în punctul în care considerat că trebuie să se alăture celor care se îngrijesc de mediu şi nu ţin să distrugă nimic din ce îi face bine. Astfel s-a născut şi cartea „Insectele – prietenii neştiuţi ai omului“. De altfel, Cornelia Chimişliu este cunoscută în ţară ca unul dintre entomologii apreciaţi, iar diplomele primite de-a lungul timpului vin să confirme acest lucru.  Foarte dragă îi este Diploma de Excelenţă înmânată de Facultatea de Biologie din universitatea ieşeană a cărei absolventă este.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța