Craiova: Constantin Brâncuşi, cel mai bun elev al generaţiei sale
0Foaia matricolă din perioada 1894 – 1898, păstrată în colegiul craiovean care îi poartă numele, îl mărturiseşte ca fiind cel mai bun elev al generaţiei sale. Documentul, cu paginile îngălbenite, vede lumina zilei la evenimente speciale, cum este aniversarea maestrului, născut pe 19 februarie 1876, la Hobiţa, în judeţul Gorj.
A ieşit cu specialitatea „Sculptură“ din Şcoala de Arte şi Meserii de la Craiova. Răsfoind foaia matricolă se vede cu ochiul liber că era cel mai bun din generaţia sa. Documentul este păstrat cu mare grijă de bibliotecara Colegiului Tehnic de Arte şi Meserii Constantin Brâncuşi. Se poartă cu el ca şi cum ar fi una dintre cele mai preţioase bijuterii pe care le-a văzut în toată existenţa sa. „Era întâiul clasat la sculptură. Scrie aici negru pe alb. Vedeţi…întâiul din 16, întâiul din 13“, ne atenţionează Cristina Ioaniţoiu de cum ne apropiem de foaia matricolă. Aşa este. Nu doar la sculptură excela. Fizica, mecanica aplicată şi desenul industrial îi aduceau note de 9 şi de 10, la instrucţiunea practică mai avea 7 şi 8. Prin anul V, în luna octombrie, se pricopseşte însă cu un trei la conduită. Elevii se amuză şi parcă îl simt mai aproape de ei pe marele Brâncuşi. Pare de-al lor şi nu atât de abstract, precum un nume pe frontispiciul colegiului. „Nu eşti elev dacă nu iei câte o notă din fiecare“, spune Ştefan Marin, care este într-a XI-a, la specializarea Servicii poştale.
„Era un tânăr al generaţiei sale“
Profesorul de psihologie Mihai Stan, un om care se declară pătruns de microbul Brâncuşi, găseşte în nota 3 la conduită legendele care îl amintesc astăzi pe copilul de atunci ca fiind un neastâmpărat. „Probabil că nu se deda de la a face escapade, mergând să se distreze. Era un tânăr al generaţiei sale. Trăia o viaţă de internat, mereu supravegheaţi de pedagogi, şi apoi aveau imaginaţie bogată, specifică vârstei“, glumeşte profesorul. Mihai Stan consideră foaia matricolă a elevului Constantin Brâncuşi zestrea şcolii şi nu crede să fie un loc mai bun pentru ea, nici chiar într-un muzeu. „Prin asta existăm, prin asta spiritul lui bântuie pe aici şi este documentul care a ajutat colegiul să capete numele Constantin Brâncuşi“, mai spune dascălul.
„Poate pentru mulţi nu înseamnă nimic“
Larisa este colega lui Ştefan la clasa de servicii poştale. Îşi dă seama că sunt atât de puţine lucrurile pe care ei le ştiu despre geniul care ridică şcoala prin numele său. „Poate pentru mulţi nu înseamnă nimic“, se confesează tânăra, completând cu „ar trebui să ne simţim obligaţi să-i cunoaştem povestea“. La fel gândeşte şi Marius. Lui i se pare „un lucru obişnuit“ să rostească numele lui Brâncuşi şi de 10 ori pe zi. Şi-ar fi dorit să fie talentaţi, să ştie cum „să strâmbe lemne“ ca maestrul, dar nu sunt şi nici prea mulţi nu au întâlnit prin şcoală. A fost şi motivul pentru care încet-încet s-a dus specializarea sculptură, ea nemaiexistând astăzi. Pe locul atelierului de lucru, unde Brâncuşi alegea mereu să stea aproape de fereastră, iubind lumina naturală, este astăzi sală de mese, iar vechiul dormitor a devenit Cabinet de Legislaţie Rutieră. Colegiul se laudă astăzi cu două rame din vremea anilor de studiu ai lui Brâncuşi, cu bârnele aduse de la Paris şi care după restaurare vor fi puse în valoare prin luminatoare, iar când liceul va fi campus european va avea şi o reproducere în miniatură a atelierului din George Pompidou.