Craiova: Consiliul Judeţean, în pericol să piardă „Domnişoara Pogany”. Autorităţile, acuzate că nu se luptă pentru a păstra sculptura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional susţine că modul în care Consiliul Judeţean a pregătit apărarea în procesul de revendicare a sculpturii „denotă o stare de apatie şi resemnare”.

Potrivit directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Dolj, Dan Lupescu, sculptura a fost revendicată de Măciucă Aurelia Balcica. Aceasta solicită instanţei de judecată, Tribunalul Bucureşti, să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 1976 de Muzeul de Artă Craiova cu tatăl său, Octavian Moşescu, susţinând că autorităţile ar fi exercitat presiuni politice asupra tatălui său.
În 1976, Muzeul de Artă Craiova a achiziţionat opera, o copie a celebrei sculpturi brâncuşiene „Domnişoara Pogany” (foto jos) datând din 1913, contra sumei de 70.000 de lei, adică peste 14.000 de dolari la vremea respectivă. Pe lângă copia de laMuzeul de Artă Craiova, care a fost realizată în jurul anilor 1950, în lume mai există o singură copie a sculpturii. În prezent, valoarea de asigurare a sculpturii este, potrivit directorului Muzeului de Artă Florin Rogneanu, aproximativ două milioane de euro. Aceeaşi sumă a fost înaintată, potrivit directorului Dan Lupescu, şi de persoana care revendică sculptura.

Sursa: Muzeul de Artă Craiova


Directorul Dan Lupescu susţine că „modul în care este, în acest moment, pregătită apărarea, doar prin juristul puţin experimentat al Muzeului Olteniei, denotă o anumită stare de apatie şi resemnare, constatate cu ocazia controlului de aproape patru iore, pe care l-am efectuat marţi, 22 februarie, împreună cu subcomisarul Nicolae Vâlvoi, la Muzeul de Artă Craiova.
Toate acestea ne-au stârnit temerea că e foarte posibil ca, în anumite cercuri, să existe interese de altă natură decât acelea ale păstrării în patrimoniul Doljului a unei opere de referinţă a marelui Brâncuşi”
, susţine Lupescu.
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, instituţie în proprietatea căreia se află sculptura, a precizat astăzi că CJ Dolj va angaja în perioada următoare o casă de avocatură pentru a reprezenta administraţia judeţeană în instanţă.
Află mâine, pe craiova.adevarul.ro, care este părerea autorităţilor judeţene despre proces dar şi ce intenţionează să facă pentru a câştiga procesul!


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model