Craiova: Cifra persoanelor lovite de caniculă se menţine la zece (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Cifra persoanelor lovite de caniculă se menţine la zece (UPDATE)

Niciun craiovean nu a mai apelat în această dimineaţă la serviciile ambulanţei, din cauza căldurii. Zece persoane au leşinat ieri pe străzile Băniei. Deşi spre amiază mercurul din termometre coborâse spre 34 de grade, victimele nu încetau să apară.

Bătrânii care sufereau în acelaşi timp de inimă au fost cei mai afectaţi de toropeala din cursul zilei. Aflaţi la plimbare sau cu treburi prin oraş, craiovenii au avut stări de ameţeală şi chiar au leşinat, pentru că nu au mai rezistat căldurii puternice. "Numărul celor care au solicitat Ambulanţa a fost mai mare în comparaţie cu ziua de ieri. Până la ora 16.00 am avut zece pacienţi, pe fondul caniculei, însă numai pe linia centrală, adică în oraş. Ambulanţele au făcut faţă solicitărilor", a declarat dr. George Beţiu, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj.

Vă vom ţine la curent cu ravagiile pe care le face canicula, în Craiova.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie