Craiova: Bolnavii de HIV-SIDA fără bani de tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

10% din pacienţii bolnavi de HIV-SIDA şi-au interupt tratamentul din cauza banilor. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova nu a primit nici până acum fila de buget de la Casa de Asigurări de Sănătate.

În farmacia spitalului mai există tratament doar pentru 10% din bolnavi. „Viaţa persoanelor seropozitive depinde de acest tratament. Guvernul şi Ministerul Sănătăţii poartă o parte din vină pentru că nu au reuşit să facă bugetul, iar astfel nu se poate pune în practică procedura de achiziţie a medicamentelor.“, a spus Mircea Marian, reprezentantul Asociaţiei „Speranţa Băniei” din Craiova.

În acest moment în  judeţul Dolj sunt peste 200 de persoane înregistrate cu virusul HIV, dintre care 70 sunt numai din Craiova. Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Craiova, susţine că  în stocul farmaciei unităţii medicale mai există tratament doar pentru 10% dintre pacienţi. „Tratamentul nu ne ajunge pentru toţi bolnavii. Din cauza lipsei medicamentlor 10% au interrupt tratamentul, iar pentru 20% acesta este incomplet. Din păcare noi nu mai avem finanţare. Prsoanele bolnave de HIV-SIDA nu trebuie să întrerupă medicaţia.“, a spus   conf. univ. dr. Iulian Diaconescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.

Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, susţin că, deocamdată, nu s-a primit prevedere bugetară pentru acest program.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”