Craiova: Avioane s-ar putea asocia cu un investitor, în caz de insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Avioane s-ar putea asocia cu un investitor, în caz de insolvenţă

Documentul aprobat vineri de Adunarea Generală a Acţionarilor de la Avioane prevede faptul că uzina ar putea apela la investitori strategici pentru continuarea activităţii, în cazul în care va intra în insolvenţă.

Mai citiţi:

300 de angajaţi ai Avioane vor fi disponibilizaţi

Avioane Craiova, în picaj

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar de la societatea craioveană, vrea să salveze fabrica de la insolvenţă prin asocierea cu un investitor strategic. Astfel, în situaţia de insolvenţă iminentă, Avioane Craiova s-ar putea asocia cu un investitor strategic din domeniu, cu care să înfiinţeze o societate cu capital mixt.  „Ulterior, în funcţie de eficienţa asocierii, poate fi realizată o analiză de oportunitate a valorificării participaţiei Avioane Craiova, la societatea comercială cu capital mixt”, se arată în documentul aprobat de acţionarii Avioane Craiova, citat de NewsIn.

Alte variante care ar putea fi luate în calcul, în caz de insolvenţă, ar fi asocierea în participaţiune cu un investitor, pe structura activelor productive ale Avioane Craiova, sau închirierea activelor şi a utilajelor companiei.

AGA din cadrul Avioane Craiova a luat vineri decizia de a disponibiliza 300 din cei 660 de salariaţi ai fabricii până la sfârşitul lui 2009, dacă trimiterea oamenilor în şomaj nu va afecta asigurarea capacităţilor de producţie pentru apărare, a service-ului în garanţie şi post-garanţie pentru toate produsele livrate Ministerului Apărării Naţionale.

Mai multe pentru tine:
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”