Craiova: Alpinistul Dragoş Veleanu şi-a luat zâmbetul în ceruri
0Dragoş Veleanu, Telex, cum îi spuneau prietenii, s-a mutat de ieri mai sus, la ceruri. Mult prea repede, mult prea devreme, Dragoş a plecat dintre noi acolo sus, unde a visat să ajungă întotdeauna.
A trăit fiecare clipă ca şi cum ar fi fost ultima, cu zâmbetul pe buze, conştient că pasiunea pe care o avea de o viaţă, alpinismul, putea să îi aducă oricând moartea. Nu a fost aşa. Nu a murit cucerind Aconcagua, nici Mont Blanc-ul şi nici măcar Elbrus, ultimul vârf spre care a făcut o ascensiune. A trecut în lumea celor drepţi strivit de un ţurţur imens pe Transfăgărăşan şi ne-a dat tuturor o lecţie. „Alpiniştii mor în două feluri: ori pe munte, ori au o moarte de-asta stupidă”, obişnuia să ne spună atunci când venea în redacţia Adevărului de Seară.
L-am îndrăgit cu toţii pentru că avea mereu un surâs ştrengar în colţul gurii, vorbea deschis despre orice şi pentru că, indiferent de ce s-ar fi apucat, o făcea cu pasiune. Glumea, spunând că s-a însurat cu muntele şi că în inima lui nu prea mai e loc de altcineva. Dar nu avea dreptate, şi asta o ştiu zecile de copii care au învăţat de la el să se caţere pe munte, prietenii cu care pleca în expediţii şi ziariştii care au avut onoarea să scrie despre el.Odihneşte-te în pace, prietene drag!
Note de expediţie
Aconcagua, 2010
„Am o tuse seaca ca mulţi alţii de aici ,buzele arse şi ...câteva dorinţe. Dorinte ? Da, dorinţe multe ,mistuitoare ,pătimaşe ,răzbunătoare şi totusi trăiesc pentru a fi mai bun!”
„Vârful este departe , mereu a fost departe şi o să fie departe pentru că atunci când eşti pe el se vede altul !”
„Mă văd .Am mâinile murdare ,gândurile mai aproape de mine ca niciodată! În liniştea asta ,unde nu mă aude nimeni aş putea rosti răspicat ce vreau. Vreau să pot urca !Vreau să fie bine, să pot râde alături de toţi cei care sunt cu mine ...Steagul e afară ,pocneşte ,flutură vesel”
Sursa: www.acrobatic.ro