Craiova: Alexandru Stănescu, baschetbalistul impresar pentru o carieră de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fascinat de prestaţia celebrilor Kobe Bryant şi Blake Griffin, elevul de 14 ani are doar un singur gând: de a se promova pentru a ajunge în MBA.

Te priveşte „de sus“, de la înălţimea a 1,91 de metri a juniorului baschetbalist care munceşte pentru a intra în rândurile celor mai buni  sportivi din lume. Mărturiseşte că şi-ar petrece zilele în sală, la antrenamente, căci baschetul este pentru el sportul pe care l-ar practica tot timpul fără urmă de ezitare sau de oboseală.

Lăudat de profesori pentru prestaţia de la şcoală, unde este elev de nota 10, nu de un an sau doi, ci de când se ştie, Alexandru îşi concentrează eforturile spre un drum care să îi garanteze o viaţă sub semnul performanţelor. Jucător la CSS Craiova, Alexandru se pregăteşte cu echipa antrenată de Paul Nicolae şi Gheorghe Petcu, alături de care s-a bucurat de un loc 11 la Campionatul Naţional de Baschet sub 14 ani, la care au participat 80 de echipe, de o victorie cu Deva anul acesta, dar împreună cu care a gustat şi din paharul înfrângerilor, două la număr în 2011, una cu Deva şi alta cu Târgu-Jiu. „După victorie ne-am cam lăsat pe-o ureche, nu ne-am mai concentrat şi am pierdut“, povesteşte Alex, extremă de forţă în teren şi extremă mică pe poziţie secundară atunci când se accidendează un coechipier. 

Şi-ar fi dorit să aibă şansa de a intra în echipa naţională şi asta pentru că vrea din ce în ce mai mult de la sportul pe care-l practică de mai bine de cinci ani. Se bucură însă de proba pe care a dat-o în Italia, la Teramo, şi de figura bună pe care a făcut-o acolo, dar îşi cântăreşte atent opţiunile. „Până în vară în niciun caz nu plec, pentru că nu vreau să îmi afecteze admiterea la liceu“, spune elevul Şcolii Nr. 22, care se vede deja licean la Colegiul Naţional Carol I.

Vrea vizibilitate pentru baschet

Deşi îi place şi fotbalul şi se simte grozav să îl joace cu prietenii, nu poate accepta deloc faptul că este singurul sport promovat puternic.

„Sunt atâtea performanţe despre care s-ar putea scrie, atâţia sportivi foarte buni, însă auzim mereu numai de fotbal. Nu e deloc corect. Spre exemplu, baschetul te dezvoltă frumos, iar în lume face spectacol, la noi nu prea este luat în seamă. Nu se fac investiţii în infrastructura sălilor, aici avem noroc cu Voinţa, dar prin ţară sunt locuri unde este rău“, afirmă juniorul de la CSS Craiova. Fan înfocat al lui Kobe Bryant  de la Lakers şi al lui Blake Griffin de la Klippers, Alexandru Stănescu este decis să le calce pe urme. Şi-a luat serios rolul de promoter al propriilor reuşite şi a vorbit deja cu un agent din Franţa, căruia i-a pregătit un film de prezentare. Toate ideile lui Alex au ca ţintă America şi intrarea în MBA. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”