Craiova: Alexandru Ilie observatorul cu ochi de impresar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Ilie şi-a dedicat viaţa sportului

De aproape 17 ani urmăreşte ca trimis al FRF meciurile din Liga a II-a şi a III-a, timp în care a întocmit sute de rapoarte referitoare la arbitri şi a remarcat zeci de jucători.

A început fotbalul la juniorii Ştiinţei Craiova, unde a fost coleg cu Oblemenco şi Deselnicu. A şi jucat la CFR Craiova, Armata Craiova şi FC Drobeta, dar s-a remarcat ca arbitru. Alexandru Ilie a fost „cavaler al fluierului“ din 1976 până în 1982, timp în care a avut cea mai rapidă promovare, activând câte doi ani la loturile C, B şi A. „Ca fotbalist, nu am ajuns în prima ligă, dar ca arbitru mă bucur că prin muncă am intrat în «înalta societate». Se spunea în presă că sunt al doilea Nicolae Rainea“, susţine craioveanul trecut acum de 63 de ani. Ilie are în palmares şi opt ani de antrenorat, timp în care a reuşit o promovare cu Armata în divizia C şi două promovări consecutive cu Constructorul Şoimii Craiova, din liga secundă judeţeană în eşalonul trei.
Arbitrajul a fost însă marea lui pasiune, motiv pentru care a şi devenit observator de arbitri în 1993, lucru pe care îl face şi în prezent. „În această perioadă am avut ocazia să văd nişte arbitri valoroşi, cum ar fi Balaj, Haţegan sau Colţescu, care şi datorită mie au urcat în carieră. Despre craioveanul nostru Colţescu sunt convins că va reveni pe lista FIFA, pentru că are calităţi“, spune Alexandru Ilie, care este o persoană la fel de activă, deşi a ieşit la pensie după 36 de ani de activitate în cadrul CFR. „Nu pot să stau fără să fac ceva. Şi acum mai lucrez la Promat, care se ocupă cu modernizarea locomotivelor din parcul feroviar“, adaugă Ilie.


I-a sfătuit în carieră pe Adrian şi Sabin Ilie

Alexandru Ilie este unchiul atacanţilor craioveni Adrian şi Sabin Ilie, de care a fost alături încă din perioada junioratului. „Pentru că eram cunoscut în lumea fotbalului, i-am îndrumat cum am ştiut mai bine, iar ei s-au realizat ulterior profesional şi material. Adrian a fost mai cuminte, dar cu Sabin am avut de muncă. Mai toţi antrenorii l-au refuzat, iar la Braşov, de unde a «explodat», a ajuns la vorba mea“, povesteşte Ilie senior.


Preocuparea lui Alexandru Ilie este de a identifica arbitrii de perspectivă care pot fi promovaţi în eşaloanele superioare, dar spune că poate face la fel şi în cazul jucătorilor. „Suntem un grup de zece observatori craioveni cu experienţă, ca Velea, Tilihoi, Dumitrică, Ezaru, Bogdan, cărora nu ne-ar fi greu să vedem jucătorii de valoare din eşaloanele inferioare şi apoi să-i recomandăm la Universitatea, de exemplu, care este echipa fanion a oltenilor. Ar fi benefică o colaborare între noi şi cluburile din Craiova“, spune Ilie, care regretă faptul că Doljul nu beneficiază de „experienţa şi calitatea unor observatori“. 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat