Craiova: Află secretul unei cariere împlinite a primului rapsod din Oltenia "Sunt în putere mai abitir ca-n tinereţe"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nea Matei, cum îi place să i se spună, este cel mai vechi cântăreţ de muzică populară din Oltenia. A urcat pe scenă alături de artişti renumiţi precum Maria Tănase şi Ion Dolănescu. La 71 de ani, rapsodul se numără printre cei mai îndrăgiţi artişti din regiunea de sud a ţării.

A lucrat ca tractorist, apoi ca merceolog, însă nu a uitat de marea sa dragoste, muzica. Nea Matei se poate lăuda, la 71 de ani, cu o sănătate de fier şi cu o putere de muncă „mai abitir ca-n tinereţe“, după cum spune craioveanul.  Ne dezvăluie secretul unei cariere împlinite. „Am avut vocea de la Dumnezeu. În copilărie, m-am înscris la corul din localitate, participam la diverse evenimente, ca solist. Însă nu aveam posibilitatea să merg de la început la o şcoală de profil“, povesteşte nea Matei.


De la utilaje pe scenă


După ce a terminat opt clase, s-a angajat ca tractorist la o firmă din Craiova. „Trebuia să-mi câştig traiul“, explică artistul, care nu şi-a lăsat pasiunea deoparte. „După ce plecam de la serviciu, îmbrăcam straiele populare şi mergeam la concerte, nunţi, botezuri, unde eram invitat să fac atmosferă. Nicio clipă nu mi-a trecut prin minte să abandonez muzica“, adaugă Matei Constantin, care a înfiinţat Ansamblul Oltenaşul, cu care a participat la spectacole în toată regiunea de sud a ţării.
Nea Matei se mândreşte că a urcat pe scenă alături de renumiţi artişti, precum Maria Ciobanu, Maria Lătăreţu, Ion Dolănescu. În prezent, cântă în bisericile din Bănie. „Credincioşii mă pot asculta de regulă duminica la Biserica Toţi Sfinţii, din zona Pieţii Chiriac. E o bucurie că pot să aduc slavă lui Dumnezeu, că El mă ţine sănătos“, spune nea Matei motivul pentru care a ales, în paralel, să fie ţârcovnic.


Compune melodii


Pe plan profesional, craioveanul se poate lăuda cu nouă discuri, dintre care două de muzică bisericească. A compus peste 500 de melodii, a avut colaborări cu numerose orchestre şi ansambluri din ţară şi este hotărât să îşi continue activitatea, în acelaşi ritm. „A te plictisi înseamnă a fi sătul de tine şi nu e bine. Trebuie să perseverezi, să cânţi, să fii aproape de lume“, este convingerea lui nea Matei. Recunoaşte că familia a fost cea care l-a susţinut întotdeauna în plan profesional. „Marioara, soţia mea, mă acompaniază frecvent la evenimente. Cântăm împreună, ceea ce îmi aduce o mare bucurie şi îmi dă o forţă imensă“, completează Matei Constantin, care încă păstrează costumul popular, vechi de peste cinci decenii. „Îl am de la Tismana şi îl port oriunde mă duc. Este format din pantaloni, brâu sau bete, cum spunem noi, cămaşă şi bundă.  Nu mă pot dezlipi de el sub niciun chip“, încheie Matei Constantin, care promite să îşi încânte fanii cu muzică de calitate, ani buni de-acum încolo.

 
Ce îi place:
„Mă încarc sufleteşte în sânul familiei, într-o atmosferă armonioasă. Niciunde nu mă simt mai bine ca acasă, alături de soţia mea iubită şi de cei trei copii, la care ţin ca la ochii din cap.“
Ce nu îi place:
„Mă supăr când aud oamenii vorbind urât. Nu-i înţeleg pe cei care au un vocabular vulgar. Mă deranjează enorm ura şi falsitatea multor persoane.“


profil:
NĂSCUT

11 februarie 1939, comuna Şimnicu de Sus, judeţul Dolj.
STUDII:
A absolvit Şcoala Populară de Artă, secţia Canto Popular.
EXPERIENŢĂ:
Cântă melodii populare de peste 60 de ani.
FAMILIE:

Este căsătorit şi are trei copii „frumoşi ca taică-său“, cum îi place lui nea Matei să spună.

Află astăzi ce l-a determinat pe marele rapsod al Olteniei să nu părăsească Bănia, de-a lungul vieţii, pentru o carieră în Bucureşti şi chiar în străinătate, din .

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €