Conceicao nu a fost deocamdată confirmat oficial. S-a răzgândit Mititelu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi Antonio Conceicao este dat ca sigur în Bănie, patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, nu a pomenit până acum numele portughezului. Finanţatorul oltean a evitat de fiecare dată să vorbească despre viitorul antrenor al Universităţii Craiova, spunând doar că va fi o mare surpriză.

Cu toate acestea, conform impresarului Marcel Popescu, tehnicianul lusitan este aşteptat în Bănie pe 15 iunie, când este programată reunirea alb-albaştrilor, dar până acum nimeni din cadrul clubului nu a anunţat oficial că Toni Conceicao va prelua Ştiinţa.

Patronul Mititelu i-a avut în aceste zile prin preajmă pe Emil Săndoi şi Gică Hagi, însă ambii au avut alte treburi prin Craiova. „Regele“ a venit să-şi vadă la lucru juniorii de la Viitorul Constanţa, care s-au calificat în finala campionatului naţional după ce au surclasat Universitatea cu 5-1, iar selecţionerul naţionalei de tineret, aflat acasă, nu poate sta departe de fotbal, mai ales când e vorba de jucătorii tineri.

Marcel Popescu: „Toni Conceicao a studiat deja lotul“

Surse din cadrul clubului susţin că Mititelu nu este încă sigur de decizia pe care o va lua şi mai tărăgănează puţin lucrurile. Săndoi a fost şi el printre antrenorii vizaţi de finanţator, dar acesta nu are de gând să renunţe la contractul cu FRF. Sabău este liber de angajament, la fel şi Hagi, ultimul arătându-se chiar dispus să preia Universitatea la un moment dat şi aceste lucruri îl fac pe Mititelu să se mai gândească.

Regret că n-am ajuns să evoluez pentru Craiova, dar ce să fac, nu a depins de mine, m-au oprit pe aeroport. Poate într-o zi o să mă întorc aici în calitate de antrenor. Nu se ştie niciodată, vom vedea, am oferte şi trebuie analizate cu atenţie“, a spus „Regele“

Marcel Popescu este însă sigur pe numirea lui Conceicao. „Toni este un profesionist, un om de care Universitatea are nevoie. A studiat deja lotul, ştie totul despre fiecare jucător, a identificat punctele slabe ale echipei“, a precizat agentul portughezului.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu