Chirurgii de la cel mai mare spital din Oltenia vin de acasă cu aparatura medicală. Pacienţii: „Sunt un exemplu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova operează cu ustensilele aduse de la cabinetele particulare. Doctorii efectuează apoximativ 3.000 de intervenţii chirurgicale anual.

Spitalul Judeţean din Craiova nu le pună la dispoziţie aparatură performantă medicilor, aşa că cei şase doctori din cadrul Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială sunt nevoiţi să opereze cu ustensilele aduse de la cabinetel particulare. „Avem instrumentar şi de 40-50 de ani în perfectă stare de funcţionare, ceea ce dovedeşte calitatea lui. Dar în acelaşi timp s-a mai şi distrus din el. Compensăm acest lucru prin aducerea instrumentarului din cabinetele priva e. Atât eu, cât şi colegii mei apelăm la această variantă pentru a putea să menţinem un nivel ridicat al clinicii. În primul rând, am avea nevoie de piezotoame, adică acele dispozitive cu care secţionăm oasele pentru a putea face reconstrucţia. Apoi, ne trebuiesc microscoape, artroscoape“, spune Adrian Fronie, şeful clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială.

„Sunt un exemplu“

Medicii de la Clinica de Chirurgie Orală şi  Maxilo-Facială au realizat o intervenţie chirurgicală în premieră: reconstrucţia osului mandibular cu bloc masiv de titan. „Sunt un exemplu de urmat pentru toţi medicii. Am auzit că vin cu aparatura de la cabinetele particulare;. Sunt doctori care vor să îşi facă meseria ca la carte“, a spus un pacient.

Chirurgii de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială efectuează anual aproximativ 3000 de operaţii.
 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie