Ce vor să-i facă oltenii lui Ştefan Popa Popa's după ce i-a făcut „ciurucuri“. „Beat fiind, înjurai oamenii pe stradă la Craiova pentru că nu ştiu cum te cheamă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Popa Popa's FOTO Adevărul

Caricaturistul Ştefan Popa Popa's a stârnit mânia craiovenilor, după ce a declarat într-o emisiune televizată că Timişoara s-a umplut de "toate ciurucurile din Oltenia".

La Craiova, Popa's a primit în anul 2005 titlul de cetăţean de onoare înaintea lui nea Mărin. Mereu a fost întâmpinat cu onoruri şi la Slatina sau Drobeta Turnu Severin. Ani la rând, acelaşi Popa's a împărţit paşaportul de oltean la Festivalul „Oltenii şi restul lumii”.

Ultimele declaraţii făcute de caricaturistul Ştefan Popa Popa's i-au revoltat pe olteni. Oamenii au reacţionat dur pe reţelele de socializare şi au cerut autorităţilor locale din Craiova, Slatina şi Drobeta Turnu Severin să intervină şi să-i retragă titlurile de cetăţean de onoare. „Acest domn nu poate să ne facă onoare. Cerem public să-i retrageţi distincţiile”, au scris zeci de internauţi.

Mulţi dintre ei au spus că l-au cunoscut personal şi au povestit ce făcea Ştefan Popa Popa's atunci când venea la Craiova sau Slatina. „Un om extrem, extrem de arogant. Îmi amintesc cum mergea sprijiindu-se pe umărul unui om de cultură şi înjura birjereşte. Domnule caricaturist, aminteşte-ti, ciurucurile te-au salvat de atâtea ori la Craiova când, beat fiind, înjurai pe stradă oamenii pentru că nu ştiu cum te cheamă”, a scris Claudia Rucăr. 
 

„Întotdeauna au existat diferenţe între talent, caracter şi cultură. Dostoievski a teoretizat, magistral, acest lucru în Crimă şi pedeapsă. Îl cunosc pe Popa' s. Are talent nativ, cu carul, căpătat de la Dumnezeu. Însă incultura îi joacă feste şi îi afectează caracterul. Cu ani în urmă, la Slatina, într-un bar, s-a dedat la nişte jigniri la adresa unor slătineni care, ghinion, mai erau şi luptători. L-au salvat din pumnii acestora nişte activişti de la cultură, care s-au rugat de băieţi să-l ierte că e beat...”, a povestit şi scriitorul Dumitru Sârghie.
 

„Popa’s, acest Ilie Năstase care a dat-o mereu în fileu când a deschis gura..”, a scris şi jurnalistul craiovean Mihai Firică.
 

„Un ARTIST, altminteri respectabil, susţine că TIMIŞOARA a fost inundată de "ciurucurile din Oltenia". Nu ştiam că cei din Clanul CÂRPACI, ăia cu acea colecţie de Lamborghini care deţin 144 de clădiri de patrimoniu în TIMIŞOARA sunt ciurucuri din Oltenia! Nu ştiam că primarii oraşului sub ochii cărora clanul CÂRPACI punea mâna pe acele clădiri erau de fapt ciurucuri din OLTENIA! Nu ştiam că nişte mafioţi italieni care au năvălit în Timişoara imediat după 1990 erau de fapt nişte ciurucuri din Oltenia! Mea culpa! În rest, tot Banatu-i fruncea!!, a comentat şi ziaristul bucureştean Răzvan Dumitrescu.

Ce-i spunea Popa's în luna iunie unui ziarist craiovean

Internauţii şi-au amintit că Ştefan Popa Popa's nu i-a jigit doar pe olteni, ci şi pe bănăţeni. „Ştiţi cum vorbea recent şi despre timişoreni, nu? Recitiţi interviul realizat de un jurnalist oltean şi veţi vedea că omul duce, de fapt, o luptă cu frustrările lui interioare”, a spus şi Aurel Călinoiu.
 

Craioveanul făcea referire la interviul pe care Popa's l-a acordat jurnalistului Ion Jianu. Acesta a povestit colegilor de la Gazeta de Sud că „la un moment dat, supărat pe conducătorii actuali ai României, PopaS, surescitat, a spus: „Ducă-se în p..a mea!“. „Nu pot scrie aşa ceva, maestre!“, a replicat ziaristul. Popa*S, dixit: „Atunci, pune-i… prezervativ!“.
 

În acelaşi interviu, Popa's i-a spus ziaristului craiovean: „V-am oferit cadou un CD cu ultimele mele deplasări în Europa. Să vedeţi acolo ce preţuire are Popa*S în afara graniţelor României, sute de oameni, printre care ambasadori, stau la coadă! Arătaţi-mi şi mie o entitate românească la care 20 de ambasadori stau la coadă?! Atunci mai stăm de vorbă. Şi atunci mă apuc de… agricultură!”.

Caricaturistul a vorbit şi despre numirea ca Ambasador al Timişoarei-Capitală Culturală Europeană 2021. „ Nu mai sunteţi hulit, aşa cum ziceţi că s-a mai petrecut în anii trecuţi… Ce s-a întâmplat, de unde această schimbare la faţă a autorităţilor bănăţene faţă de dumneavoastră?”, a întrebat jurnalistul.

„Autorităţile au făcut transplant de creier! Ziceţi că sunt Ambasadorul Timişoarei CCE 2021… Aşa este, dar ei, cu această numire, m-au degradat! Eu sunt Amabasadorul României pentru turism cultural, cu acte în regulă, cu paşaport diplomatic încă din 2013, iar ei, cei din Timişoara, repet, m-au degradat acum, făcându-mă ambasadorul unui oraş!”, a răspuns Popa's. „Aţi acceptat însă…”, a continuat Ion Jianu. „Da, trebuia să-i scoată din rahat şi pe ei cineva!”, a conchis caricaturistul.

Ce versuri i-a dedicat o olteancă

„Aciuit prin Timişoara / Ca si alţi Olteni plecaţi/ El e banaţean, doar restul / Sunt ciurucuri ţi rataţi.

Zice bine o vorba veche / Potrivită orişicui / Cine-şi uită rădăcina / Este vai de mama lui!.

Poţi sa ai talent cu caru' / Aur să-ţi iese din mână / Ca şi Om, rămâi Ştefane / Pentru noi,CARICATURĂ!

Să-ţi dea D zeu noroc / Şi în viaţă numai bine! / Noi,de aici de la Craiova / Nu mai dăm doi bani pe tine”, a scris craioveanca Georgiana Ion.

Popa’s, acest Ilie Năstase care a dat-o mereu în fileu când a deschis gura.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi