Ce condamnări au primit 13 traficanţi de minori din Craiova. „Fetele erau umilite în ultimul hal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Capotescu, în momentul capturării FOTO / Arhivă Adevărul

Patronul unui club de striptease şi alţi 12 craioveni au fost condamnaţi pentru că obligau minorele să se prostitueze în Spania. Dintre cei 13 inculpaţi, opt au primit "suspendare".

Povestea a ieşit la iveală în anul 2017, după ce procurorii DIICOT din Craiova au stabilit că, timp de patru ani, Laurenţiu Capotescu, poreclit „Pătatu”, patronul unui club de strieptease, a racolat împreună cu locotenenţii săi mai multe minore pe care le-a obligat să se prostitueze în Spania. „Fetele erau umilite în ultimul hal. Cele mai multe dintre ele proveneau din familii dezorganizate, erau minţite că vor merge în străinătate să muncească fie ca barmaniţe sau ospătăriţe. Când ajungeau, însă, acolo aflau că trebuie să se prostitueze. Dacă nu acceptau erau bătute şi ameninţate. Până la urmă, fetele cedau pentru că nu aveau nicio şansă să scape. Erau într-o ţară străină, nu ştiau limba, nu aveau un leu în buzunar", povestesc anchetatorii.

Procurorii au reuşit cu greu să strângă probe în acest dosar. Inclupaţii minţeau şi încercau, prin tot felul de metode, să inducă în eroare organele de anchetă. Până la urmă, însă, procurorii au re3şit să demonstreze în instanţă că cei 13 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.  

"Inculpaţii au profitat de naivitatea, situaţia materială precară, lipsa educaţiei şi starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, multe minore şi aflate în situaţie conflictuală cu familia, pentru a le recruta fie prin inducere în eroare, în sensul că le promiteau locuri de muncă în străinătate bine remunerate. Inculpatul Capotescu Gheorghe Laurenţiu a folosit un club de noapte situat pe raza municipiului Craiova în scopul recrutării victimelor, majoritatea minore, oferindu-le «locuri de muncă» şi iluzia unei vieţi confortabile“, au precizat procurorii DIICOT.

Peste 40 de ani de închisoare pentru cinci inculpaţi

Tribunalul Dolj s-a pronunţat în dosarul traficanţilor de minor. Liderul grupării, Laurenţiu Capotescu, a fost condamnat la 14 ani de închisoare plus un rest de 256 de zile de închisoare ce rămăsese neexecutat dintr-o pedeapsă primită de inculpat într-un dosar de infracţiuni informatice. Alţi trei inculpaţi au primit pedepse între şapte şi şapte ani şi nouă luni de închisoare. Un alt inculpat a fost condamnat la patru ani de închisoare. Cei opt inculpaţi acuzaţi de mărturie mincinoasă au fost condamnaţi la câte un an de închisoare cu suspendare.

Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Prognoza meteo: Vremea se schimbă radical. Unde se încălzeşte şi când se întoarce iarna

O româncă şi-a făcut televiziune online în Franţa:„Nu ştiu ce aş fi făcut dacă aş fi rămas în ţară”

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile