Casetă cu bani, furată dintr-o firmă de pază şi aruncată în râu. Jaful a fost pus la cale chiar de agentul de pază

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, iar unul dintre ei este chiar agent de pază. Poliţiştii au reuşit să strângă probe împotriva suspecţilor, dar nu au putut să găsească şi caseta.

Furtul a avut loc pe data de 1 februarie. Agentul de pază, în vârstă de 59 de ani, a pus la cale jaful împreună cu un amic, fără ocupaţie, în vârstă de 35 de ani. Acesta din urmă a fost cel care a reuşit să intre în clădire. A escaladat o magazie, s-a căţărat pe o ţeavă de gaze şi a intrat în încăperea unde se afla caseta cu bani. A smuls-o din perete, a intrat într-un alt birou de unde a mai furat o importantă sumă de bani. În total prejudiciul se ridică la 50.000 de euro.

Autorul jafului purta o glugă, şapcă şi avea mască de protecţie. După ce a comis jaful, s-a întors în parcarea unde era aşteptat de agentul de pază. 

"Cercetările în acest caz au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj. S-a stabilit că ar mai fi fost sustrasă şi o altă sumă de bani, aflată în sertarul unui birou dintr-o încăpere alăturată. În urma verificărilor efectuate, prejudiciul creat persoanei vătămate a fost estimat la suma de aproximativ 235.000 de lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj într-un comunicat de presă.

"Poliţiştii doljeni au efectuat percheziţii domiciliare, una în Craiova şi alta în Podari (unde locuia autorul jafului, nr.r). Au fost ridicate mai multe bunuri ce pot reprezenta mijloace materiale de probă în cadrul procesului penal. De asemenea, în urma percheziţiilor, cei doi bărbaţi de 35 şi 59 de ani au fost conduşi pentru audieri la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj. Din cercetările efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 35 de ani ar fi pătruns prin escaladare în imobilul firmei de pază. În continuare, după ce acesta ar fi sustras banii, ar fi fost ajutat de bărbatul de 59 de ani să părăsească zona respectivă cu un autoturism", se arată în acelaşi comunicat de presă.

Cei doi bărbaţi au recunoscut fapta şi au spus că ar fi aruncat caseta de bani în Jiu. 

"Poliţiştii de investigaţii criminale au fost sprijiniţi de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, dar şi de echipajul de scafandri din cadrul ISU Dolj. Caseta sustrasă a fost căutată pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi în râul Jiu. Caseta nu a fost găsită”, au mai precizat reprezentanţii Ipj Dolj.

Pe numele celor doi suspecţi au fost emise mandate de arestare pentru 30 de zile.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Poliţiştii acuză: şefii MAI au reînviat norma de amenzi

Analiză. Suspendarea PUZ-urilor din Bucureşti, primul test major pentru Nicuşor Dan. Ce spun specialiştii

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG