Carderii beizadelei, trimişi după gratii în gaşcă înjumătăţită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar patru dintre cei opt membri ai reţelei conduse de Romeo Berceanu au fost condamnaţi la închisoare cu executare.Fiul şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Dolj şi un complice sunt judecaţi într-un dosar separat. Alţi doi au primit pedepse cu suspendare.

Magistraţii de la Tribunalul Dolj i-au condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare pe Cristian Teodor, Marian Piculeaţă, Lucian Zamfirache, zis Parma, şi Marius Adrian Ştirbu, acuzaţi că făceau parte dintr-o reţea care se ocupa cu clonarea de carduri. Aceeaşi pedeapsă, însă cu suspendare, au primit-o şi alţi doi membri ai grupului, Răzvan Olaru şi Florin Daniel Birceanu, zis Sponsorul. Sentinţa pronunţată de Tribunal nu este însă definitivă. De altfel, primii patru dintre inculpaţi deja au atacat-o cu apel. Liderul reţelei, Romeo Berceanu, fiul şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Dolj, şi un alt complice, Iulian Mandi, sunt judecaţi într-un dosar separat, după ce instanţa a dispus disjungerea cauzei.

Berceanu Junior a fost arestat la 10 martie 2011, la cererea procurorilor DIICOT Craiova, după ce, la percheziţia făcută la locuinţa sa, anchetatorii au găsit aparatură folosită pentru clonarea cardurilor. El a fost pus însă în libertate, la 7 mai, alături de Răzvan Olaru, printr-o decizie a Curţii de Apel Craiova.Potrivit procurorilor, grupul condus de fiul şefului IJPF Dolj procura dispozitive de  copiere frauduloasă a datelor de pe cărţile de credit, care erau montate pe bancomate de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (SUA). Aparatura de skimming era trimisă peste ocean în colete, ascunsă în echipamente tip Digi TV. Informaţiile astfel obţinute erau folosite pentru falsificarea cardurilor, utilizate apoi la ATM-uri din România. Anchetatorii au stabilit că, într-o singură lună, unul dintre inculpaţi a făcut 100 de retrageri de numerar, în oraşele Sibiu, Slatina, Caracal, Balş şi Craiova, ridicând 55.300 de lei. După studierea imaginilor surprinse de camerele video, s-a conchis că toate cărţile de credit pe care tânărul le folosise erau eliberate de Romcard SA Istituto Centrale delle Banche di Credito Cooperativo, din Italia.

Şeful reţelei n-avea încredere în complici

Potrivit procurorilor, Romeo Berceanu, supranumit „Pompierul“, după ce a fost angajat ca subofiţer la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, îşi supraveghea strict subalternii. El îi însoţea chiar şi atunci când scoteau bani de la bancomate, de teamă să nu-l înşele. Fiul şefului IJPF nu şi-a recunoscut vinovăţia şi a refuzat să le dea declaraţii anchetatorilor. Iulian Mandi, cel care primea aparatura în SUA, este în continuare dat în urmărire internaţională. El se afla în străinătate atunci când procurorii DIICOT Craiova au făcut percheziţiile din acest caz.

Membrii reţelei lui Romeo Berceanu ar fi reuşit să sustragă, în total, aproape un milion de euro, bani pe care i-ar fi cheltuit pe maşini şi distracţie. Până în prezent, prejudiciul din acest caz nu a fost recuperat.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort