Cântecul şi portul oltenesc au cucerit inimile italienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ansamblul Folcloric al Universităţii din Craiova s-a bucurat de un real succes săptămâna trecută în Peninsulă, unde a susţinut mai multe spectacole.



Cei 23 de tineri cântăreţi au mers în turneu în perioada 1-11 august în mai multe localităţi din Italia.
„În Trento, Consulatul României a organizat un spectacol pentru numeroasa comunitate românească din provincie, care numără peste 7.400 de persoane. Pe parcursul celor cinci spectacole, grupul de studenţi a promovat tradiţiile şi obiceiurile specifice româneşti, în particular cele din zona Olteniei“, a povestit Alin Stoica, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS), care a organizat acest turneu în colaborare cu mai multe asociaţii din Italia.


Parteneriate peste hotare

Alin spune că acesta este primul turneu internaţional al ansamblului pe care l-a înfiinţat anul trecut. „Am reuşit totodată să realizăm mai multe parteneriate cu organizaţii din Peninsulă, ceea ce ne va ajuta de-acum încolo. Vom mai susţine concerte peste hotare, a fost doar începutul, unul promiţător. Acesta a fost un proiect de care universitatea avea nevoie“, a mai spus preşedintele COS.
Ansamblul Folcloric, înfiinţat în 2010, este prima formaţie de acest gen din cadrul Universităţii din Craiova.  Membrii COS spun că urmăresc astfel să promoveze tradiţia oltenească în ţară şi străinătate.



Mai multe pentru tine:
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA