Câinii de terapie, cei mai buni prieteni ai copiilor cu handicap
0Asociaţia Centrul de Educare Canină Craiova antrenează câini pentru a fi supraveghetori ai copiilor bolnavi. Dincolo de antrenamente, evaluări şi concursuri chinologice, unii câini pot schimba vieţile oamenilor alături de care trăiesc.
După antrenamentul de la hipodrom, femela Labrador Nechi, în vârstă de 7 luni, se întoarce acasă la familia Florea. Spre deosebire de fraţii săi, antrenaţi să devină câini de salvare, Nechi va fi câine de terapie pentru micuţa Alice, o fetiţă de cinci ani atinsă de un handicap grav.
Soţii Florea au hotărât să ia un căţel după ce au participat cu Alice la o acţiune dedicată copiilor cu dizabilităţi, organizată de Centrul de Educare Canină şi organizaţia World Vision. La întâlnire, familiile şi copiii au fost încurajaţi să mângâie câinii şi să se plimbe cu ei prin parc. „Dacă copiii se duc la căţei, îi mângâie, îi trag de urechi, îi iau de lesă, e perfect, înseamnă că-şi depăşesc limitele“, explică Liviu Ionescu.
„Reacţia lui Alice a fost foarte bună din prima, nu ne aşteptam“, spune mama fetei, Alina Florea, de 26 de ani. „Absolut pe toţi căţeii a pus mânuţa, cu ajutorul meu. I-a plăcut din start “, adaugă Marian.
„Uite-o pe Nechi, mami. O chemăm la noi? Hai s-o chemăm la noi“, îi şopteşte Alina fiicei sale. De la vârsta de 10 luni, căţelul va intra într-un program de educare pentru a fi de folos familiei. „Un câine de terapie simte când copilul e nervos, agitat sau plânge şi se duce la el, îl atinge, încearcă să îl scoată din starea respectivă sau îi anunţă pe părinţi că se întâmplă ceva “, explică Ionescu.
Aceştia pot lăsa copilul în siguranţă cu câinele având garanţia că stă liniştit. Copilul „îşi dezvoltă personalitatea, dorinţa de a cunoaşte, dorinţa de a relaţiona. Căţelul îi dă o stare de relaxare, de linişte. Cel mic are cu cine să se joace, nu mai este singur în lumea lui“, spune Liviu Ionescu.\
Lucrurile mărunte care contează
Alice stă într-un mic balansoar de plastic cu copertină roz. Nu-şi poate susţine corpul drept, dar o urmăreşte cu privirea pe Nechi prin cameră şi zâmbeşte din când în când. „O avem pe Nechi de trei luni. Copilul nu ştie foarte multe, dar înţelege că e un căţel. De câte ori e supărată îi zic «Mami, hai să vorbim cu Nechi». Cred că s-a dezvoltat o prietenie. O înveseleşte imediat dacă are o pasă mai proastă“, explică Alina. „Pentru unii oameni, par lucruri mărunte, pentru noi sunt mari toate chestiile astea. Asta e viaţa noastră, ne-o petrecem în jurul ei“, încheie Marian.
Ghizi pentru nevăzători
Câinii ghizi pot fi un ajutor important pentru o persoană nevăzătoare. Ei sunt învăţaţi să închidă şi să deschidă uşa, să aducă obiecte, să indice stăpânului că trebuie să coboare trepte, să se plaseze între el şi un obstacol, să urmeze un grup de persoane când trece strada şi să-şi ducă stăpânul acasă. „Ceea ce face un câine ghid e un ajutor incomensurabil pentru stăpân“, explică Liviu Ionescu de la Centrul de Educare Canină, care a format până acum patru astfel de câini. Dar un câine ghid presupune cheltuieli mari, are nevoie de un antrenament prelungit şi de plimbări zilnice. Antrenamentul se începe de un specialist şi se continuă cu proprietarul. Cei mai buni câini ghizi sunt de talie mijlocie, deoarece nevăzătorii le pot simţi uşor mişcările printr-un mâner rigid.