Bărbat lovit cu sabia în cap de un şofer în centrul oraşului. Atacatorul este căutat de două zile de oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atacatorul este căutat de oamenii legii de două zile

Alexandru Radu Orbuleţu, în vârstă de 26 de ani, din Craiova, este acuzat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj de tentativă de omor. Bărbatul a lovit cu sabia în cap după o şicanare în trafic un şofer.

Oamenii legii au stabilit că între Alexandru Radu Orbuleţu şi George Olaru a avut loc vineri seara o şicanare în trafic. Cei doi au oprit maşinile pe pasaj să rezolve situaţia, însă Orbuleţu a luat o sabie din maşină cu care l-a lovit în cap pe celălalt şofer, iar apoi a fugit.

Alexandru Radu Orbuleţu este căutat de oamenii legii de două zile şi este acuzat de tentativă de omor. Victima a fost transportată la spital şi are nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale.

Atacatorul a fost condamnat în ianuarie 2014 la la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani pentru constituire de grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Bărbatul se află în perioada termenului de supraveghere.

Un alt şofer este căutat de poliţişti de mai bine de o săptămână, după ce a lovit pe trecerea de pietoni o fetiţă şi pe tatăl ei.   
 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort