Anchetă la un spital din Craiova în urma decesului unui copil de numai trei luni. Tatăl crede că s-au produs erori ale personalului medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl unei fetițe de trei luni a depus plângere împotriva unui spital din Craiova, după ce copila, internată fiind, s-a stins din viață. Bărbatul consideră că s-ar fi produs erori ale personalului medical care ar fi condus la deces.

FOTO: Arhivă

„În cursul zilei de ieri, 22 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au fost sesizaţi prin plângere de către tânăr de 29 ani, din comuna Daneţi, care reclamă presupuse erori medicale comise de către personalul medical al unui spital din Craiova, ce ar fi condus, la data de 21 aprilie a.c., la decesul fiicei sale, în vârstă de 3 luni, în timp ce aceasta se afla internată în unitatea medicală respectivă”, au anunţat, miercuri, reprezentanţii IPJ Dolj.

Poliţiştii au deschis în cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, scrie News.ro.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Totodată, a fost dispusă realizarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a venit ulterior cu precizări. Potrivit instituției, sugarul se afla într-o stare generală alterată când a fost internat, iar mama copilului a afirmat că, de 16 ore, nu a fost hrănită.

„Sugarul s-a internat în spitalul nostru în cursul zilei de 18.04.2025, cu stare generală alterată, cu dezechilibre severe hidro-electrolitice și acido-bazice. A fost investigat amănunțit, a fost consultat și monitorizat de o echipă multidisciplinară de medici și a primit tratament complex, inițial în Clinica de Pediatrie, apoi în Clinica ATI.

Trebuie precizat că mama a afirmat că, de 16 ore, la domiciliu, sugarul nu primea alimentație, avea abdomenul meteorizat și nu prezenta tranzit intestinal pentru materii fecale. Cu toate eforturile depuse de către medici, evoluția a fost una nefavorabilă, copilul decedând în noaptea de 20 spre 21.04.2025. Deoarece există o anchetă a poliției în desfășurare, legat de acest caz, nu vă pot da mai multe informații pănă la finalizarea acestei anchete”, a precizat instituția.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!