Alimentele miraculoase la mahmureală. „Reacţia la alcoolul în exces este similară cu cea la o supradoză de droguri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul excesiv de alcool poate să ducă la mahmureală Foto: sanatate.ro

Consumul excesiv de alcool duce la dureri de cap, greaţă, sensibilitate la lumină şi sunet, dureri musculare, iar toate aceste simptome sunt caracteristice mahmurelii. Cu ajutorul unor remedii, putem scăpa de această stare.

Medicii susţin că cel mai bun mod de a putea preveni mahmureală este acela de a consuma alcool cu moderaţie, însă atunci când nu ţinem cont de acest lucru putem să ne revenim după o noapte de beţie cu ajutorul unor remedii miraculoase care îşi fac efectul în câteva ore.

„Alcoolul este diuretic, iar din această cauză elimină fluidele din organism şi sărurile esenţiale, iar acest lucru duce la apariţia mahmurelii. Alcoolul rămâne în organism şi câteva ore după ce s-a încetat consumul şi din această cauză pot apărea durerile de cap, greaţă, sensibilitate la lumină şi sunet, dar şi durerile musculare. În momentul în care consumăm alcool în exces se acumulează diverse toxine în corp, iar reacţia poate să fie ca şi în cazul unei supradoze de droguri“, a spus Florin Niţă, medic nutriţionist.

Alimentele miraculoase care ne scapă de mahmureală:

-Ceaiul sau apa plată ne ajută să ne revenim din mahmureală. După o noapte de beţie ne deshidratăm foarte mult, aşa că avem nevoie de lichide. Pentru recuperarea completă este nevoie de 8 pahare de apă sau ceai.

-Bananele au un rol împortant în ameliorarea mahmurelii pentru că au un conţinut ridicat de potasiu.

-Un mic dejun consitent cu alimente digerabile ne pot ajuta la ameliorarea arsurilor gastrice.

-Ghimbirul ne ajută să scăpăm de starea de greaţă şi poate să fie de ajutor şi în mahmureală.

-Cafeaua ne ajută la ameliorarea durerilor de cap şi poate să ne ajute să scăpăm şi de mahmureală.

-Murăturile ne ajută la rehidratare, dar şi la refacerea nivelurilor electrolitice.

-Supa de pui cu tăieţei conţine un minoacid care duce la un aport mai mare de energie după o noapte de beţie.    

-Fulgii de ovăz au un conţinut mare de vitamina B, calciu, magneziu, fier, şi ajută la creşterea nivelului de glicemie din sânge.
 -Mierea şi lămâia sunt două remedii miraculoase care ne ajută să scăpăm de mahmureală.

-Gheaţa ne ajută să ameliorăm mahmureala, iar o compresă cu gheaţă aplicată în zona capului are efecte benefice.

Medicii au mai precizat că nu este nicioadtă indicat să consumă alcool cu medicamente, aspirina poate accentua beţia. Trebuie să ştim că vitamina C, luată înainte şi după băutură, este de ajutor pentru curăţarea organismului de alcool.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”