Administraţia doljeană a depus masterplanul de deşeuri la autorităţile de mediu. Vezi aici cum vor fi cheltuite cele 47 milioane de euro!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dolj a anunţat astăzi că a depus  marţi documentaţia aferentă proiectului de gestionarea a deşeurilor din judeţ, în aceeaşi zi în care actele au fost primite de la firma de consultanţă.

Reprezentanţii CJ Dolj au precizat că au anunţat autorităţile implicate de faptul că au depus proiectul în valoare de peste 47 milioane de euro la Organismul Intermediar al Programului Operaţional Sectorial de Mediu din regiune.
Proiectul presupune construcţia unei staţii de sortare şi a unei staţii de compostare în Municipiul Craiova, în incinta depozitului de deşeuri de la Mofleni, construcţia a patru staţii de transfer la Băileşti, Calafat, Dobreşti şi Filiaşi, construcţia a două staţii de compostare suplimentare la Calafat şi Dobreşti, construcţia şi reabilitarea a 1.156 de platforme de precolectare stradale pe care vor fi poziţionate containerele de colectare pentru fracţia reziduală şi respectiv pentru fracţia reciclabilă (plastic şi metal, hârtie şi carton), din care 1.025 în mediul rural şi 131 în mediul urban, dar şi achiziţia de compostoare individuale pentru toate gospodăriile din mediul rural din judeţul Dolj şi a unor echipamente specifice colectării şi transportului deşeurilor. În plus, cu banii primiţi de la Uniunea Europeană, vor fi închise şi opt gropi neconforme din judeţ, aflate în mediul urban.
Proiectul care vizează gestionarea deşeurilor la nivelul întregului judeţ a provocat în urmă cu doar câteva săptămâni un război al declaraţiilor între prefectul de Dolj Nicolae Giugea şi preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Prefectul acuza atunci conducerea CJ Dolj de „lipsă de voinţă” în depunerea proiectului în valoare de 47,6 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG