A fost desemnată echipa de conducere a Universității din Bănie. Vezi aici cine sunt prorectorii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Claudiu Dănişor, noul rector al Universitatii din Craiova. Foto: arhiva

Noul rector al Universității din Craiova, Dan Claudiu Dănișor, a desemnat săptămâna trecută, cu consultarea Senatului, noua echipă de conducere a instituției de învățământ superior. Află mai jos cine sunt noii prorectori!

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul universității, prorectorii au fost desemnați pe 14 martie. Unul dintre prorectorii care îl vor ajuta pe Dănișor la șefia universității este chiar contracandidatul său din alegeri, profesorul Cezar Spînu, care se va ocupa de domeniul Programe de studii şi inserţia profesională a absolvenţilor. Spînu este profesor la Facultatea de Științe Exacte și fost decan al Facultății de Chimie.
Dan Popescu, profesor și fost decan la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, va ocupa postul de prorector pe Cercetare ştiinţifică şi relaţii cu mediul economic, în timp ce profesorul Nicu Marcu, cadru didactic la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor se va ocupa de Managementul economic şi financiar şi problemele sociale ale studenţilor.
Cristiana Teodorescu se va ocupa în continuare, în calitate de prorector, de imaginea Universității din Bănie și de relațiile internaționale ale instituției, în timp ce Ion Ciupitu, profesor la Facultatea de Mecanică va avea sarcina de a coordona Centrul Universitar din Drobeta Turnu-Severin.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani