Zăpada a umplut de pacienţi secţia de Ortopedie-Traumatologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietonii îşi ţin cu greu echilibrul pe gheţuş Foto arhivă

Zeci de persoane, majoritatea vârstnice, au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, în ultimele ore, din pricina vremii nefavorabile. Astfel că toate paturile din secţia de Ortopedie-Traumatologie sunt ocupate.

Pacienţii diagnosticaţi cu traume minore nu au necesitat internarea, în schimb cei care au suferit fracturi au fost spitalizaţi şi operaţi.

Astfel, de luni, 15 ianuarie, ora 14.00 până în dimineaţa de marţi, ora 8.00, 14 pacienţi au fost internaţi în secţia Ortopedie-Traumatologie. În mod normal, sunt internaţi 2-3 pacienţi în 24 de ore.

În acelaşi interval, 17 persoane deja internate în aceeaşi secţie au fost supuse intervenţiilor chirurgicale.

Cei mai mulţi dintre pacienţi au peste 60 de ani.

Dintre diagnostice, cele mai frecvente sunt fracturile de col femural, de gambă şi de gleznă.

„În momentul de faţă, toate paturile din secţia Ortopedie-Traumatologie sunt ocupate“, anunţă Crina Kibedi, responsabil de Comunicare şi Relaţii Publice pentru SCJU Constanţa.  

Pe aceeaşi temă: 

Asistaţii social, scoşi la deszăpezit. Cum a acţionat Primăria Constanţa pentru curăţarea drumurilor

Ce măsuri ia Primăria Constanţa la prima ninsoare. Şoferii sunt revoltaţi

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare