Vremea când Marea Neagră era un „lac turcesc“. Cine a spart blocada otomană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea Neagră, lac otoman Foto arhivă Adevărul

La mijlocul anilor 1400, Marea Neagră intra într-un blocaj impus de Imperiul Otoman care dorea să controleze negoţul în zona balcanică.

De la cucerirea Constantinopolului bizantin în anul 1453, transformat în Istanbulul otoman, turcii au căutat neîncetat expansiunea în bazinul Mării Negre, urmărind să stăpânească toată zona litorală, de jur împrejurul mării.

La 1475, peninsula Crimeea este ocupată de otomani, care cuceresc în 1484 Chilia şi Cetatea Albă.

Următorul pas era scoaterea definitivă de pe harta maritimă a cetăţilor care se aflau sub influenţă latină.

„Marea Neagră a putut fi considerată închisă după anul 1538, după ce Imperiul Otoman a anexat Bugeacul, sudul Basarabiei. Înainte de această cucerire, în Marea Neagră mai existau acei <frânci>, latinii occidental care erau corăbieri sau negustori“, arată specialiştii Institutului Diplomatic Român în primul volum al culegerii de studii „Marea Neagră: istorie şi geopolitică“ (2006).

Istoricul Ştefan Andreescu de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române este fondator al Societăţii Europene pentru Istoria Mării Negre şi a studiat izvoarele descoperind că veneţienii au reuşit să spargă temporar blocada instituită de otomani.

„În 1672, accesul abia obţinut al navelor veneţiene în Marea Neagră a fost anulat de Marele Vizir. Accesul unei puteri maritime creştine ar fi dus la ruinarea flotei otomane, pentru că negustorii preferau comerţul europenilor“, consemnează istoricul.

În acest timp, boierimea din Moldova sau Ţara Românească se aproviziona cu mărfuri de lux aduse din Veneţia de caravanele ce străbăteau drumurile Europei.

Negustorii italieni erau prezenţi oriunde era un târg răsărit, cu lume dornică de fală, ce dorea ţesături scumpe, băuturi rafinate şi trufandale.

Comerţul funcţiona şi în sens invers: negustorii luau din Moldova, Dobrogea sau Valahia piei de bou, lână, ceară, mărfuri ce erau încărcate din Constanţa, dar şi din Brăila sau Varna.

„Strâmtorile au rămas zăvorâte pentru navigaţia europeană. Dar închiderea Mării Negre nu a fost decât relativă. Veneţia obţinuse instalarea unor consuli pe litoralul pontic, fie la Caffa (Crimeea, 1593), fie la Chilia (1640), ceea ce arată că italienii şi-au folosit din plin puterea de convingere pentru a redobândi poziţiile privilegiate deţinute la finele Evului Mediu“, concluzionează istoricul Ştefan Andreescu.

Marea Neagră, botezată de otomani

Grecii au alintat-o Pontos Eoxeinos – apa cea primitoare. Romanii i-au adaptat numele: Pontus Euxinos sau Marea Sciţiei. Otomanii au văzut-o altfel: Karadeniz, marea cea întunecată, Marea Neagră.

Dat fiind că marea este situată la miazănoapte de Turcia, este posibil să fi fost denumită astfel nu pentru culoare, ci pentru a o localiza geografic.

Acest argument este susţinut de vechiul nume al Mării Mediterane – Akdeniz, marea de la miazăzi, marea cea luminoasă.

Nuanţele apelor se asortează însă cu poziţionarea de la Nord şi de la Sud: Marea Neagră este de un intens albastru închis, în timp ce Marea Mediterană este azurie.

În Dobrogea, onomastica musulmană a prins rădăcini. Localnicii au păstrat denumirile turceşti, care dau un farmec aparte ţinutului dintre Dunăre şi Marea cea Neagră.

Aşa ne clătim astăzi privirea şi sufletul în apele lacurilor Techirghiol (Ghiolul lui Tekir), Siutghiol (Ghiolul mare), Razelm/Razim, Edighiol, Taşaul, Bugeac etc.

Tot la turci este şi adâncimea maximă pe care o atinge Marea Neagră. În mijlocul coastei turceşti, la 103 kilometri de ţărmul localităţii Inebolu, marea are 2.235 metri adâncime. 

Pe aceeaşi temă: 

Onomastica Dobrogei, după aproape 460 de ani de stăpânire otomană

Marea Neagră, botezată de înaintaşii lui Suleyman Magnificul

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute