Onomastica Dobrogei, după aproape 460 de ani de stăpânire otomană

La 14 noiembrie 1878, în urma Războiului de Independenţa de la 1877, Dobrogea a revenit la sânul patriei-mamă, iar la 23 noiembrie 1878 administraţia românească intra în noua provincie dintre Dunăre şi Marea Neagră. Ce găseau la avea vreme autorităţile în teritoriul care stătuse aproape 460 ani sub stăpânire otomană?

Constituţia Dobrogei, apărută în 1908, scrisă de Marin Vlădescu-Olt, cuprinde informaţii despre Legea organică din 9 martie 1880, Legea funciară din 3 aprilie 1882, „populaţiunea“ Dobrogei, listele electorale, proprietatea rurală, comisiunea parlamentară, colegiul unic, precum şi capitolul „Nu trebe Constituantă“.

Volumul a fost publicat de Tipografia Dor P. Cucu, de pe strada Academiei no. 15 din Bucureşti. Un exemplar se află în posesia Bibliotecii Judeţene Ioan N.Roman din Constanţa. 

La 14 noiembrie 1878, Dobrogea a revenit la sânul patriei-mamă, iar la 23 noiembrie 1878 administraţia românească intra în noua provincie dintre Dunăre şi Marea Neagră. Ce găseau la avea vreme autorităţile în teritoriul care stătuse 450 ani sub stăpânire otomană? Ţinutul dobrogean cu 226.000 locuitori era populat cu precădere de musulmani: tătari (71.000), turci (49.000), români (47.000), bulgari (30.000), urmaţi de evrei, greci, armeni, ruşi, circasieni şi germani.

Aşezările, lacurile, pădurile, cu puţine excepţii, purtau denumiri de origine turcă date în onoarea unor sultani sau a vreunui paşă. Alteori numele reflecta caracteristici geografici, „kara“ în turcă însemnând „negru“ - de exemplu Karadeniz este Marea Neagră.

Caramurat (Mihail Kogălniceanu), Hasancea (Valu lui Traian), Bayramdede (Independenţa), Alacap (Poarta Albă), Omurcea (Valea Seacă), Chiostel (Castelu), Caratai (Nisipari), Docuzol (Cuza Vodă), Laz Mahale (Lazu), Mamuzlia (Căscioarele), Caracoium (Năvodari), Ilanlâc (Vama Veche), Gargalâc (Corbu) sunt doar câteva dintre numele care arătau apartenenţa otomană. 

Denumiri care s-au păstrat

Foarte multe denumiri rezistă şi astăzi, fiind păstrate pentru notorietatea lor, pentru sonoritatea specifică zonei pitoreşti sau pentru că în acele aşezări locuiau în continuare comunităţi mari de musulmani; unele aşezări au dispărut din lipsă de locuitori, dar numele a rămas lacului sau pădurii din apropiere: Medgidia, Agigea, Siutghiol, Cobadin, Adamclisi, Techirghiol, Amzacea, Osmancea, Anadalchoi, Bugeac, Aliman, Beilic, Beidaud, Nazarcea, Esechioi, Corugea, Caugagia, Tatlageac, Agighiol, Sarichioi, Caraorman etc. 

„După anexarea Dobrogei la Ţara-Mumă, un mare număr de români transilvăneni şi basarabeni au pornit de la vetrele lor cu avutul şi numeroasele lor turme de vite şi s’au statornicit în cuprinsul Dobrogei. Această stabilire a avut o mare însemnătate, atât pentru propăşirea ecpnpmică a Dobrogei, cât mai cu osebire pentru întemeiarea românismului în această parte a Ţării“, scrie un ministru al Domeniilor din acea vreme, C.I. Stoicescu, întemeietorul Administraţiei Domeniilor Statului în Dobrogea.

Acestuia îi era, de altfel, închinată lucrarea lui Vlădescu-Olt. „Închin acestă lucrare domnului C.I. Stoicescu, care cu înalt patriotism a înţeles că Dobrogea nu poate fi pe vecie unită cu Patria-Mumă decât prin întărirea românismului în această provincie şi oblăduire dreaptă dovedită întregii populaţiuni, fără deosebire de neam şi religiune“, semna dedicaţia autorul Marin Vlădescu-Olt. 

Mircea cel Bătrân, primul domnitor al Dobrogei

Primul domnitor valah care a stăpânit Dobrogea, alipind-o Ţării Româneşti, a fost Mircea cel Bătrân. În anul de graţie 1388. Înţeleptul voievod va păstra Dobrogea până în 1395, când Baiazid Fulgerul îl îndepărtează de pe tron, după ce sultanul suferă înfrângerea de la Rovine. Armata otomană îşi ia revanşa, Mircea cel Bătrân se refugiază în Ardeal, de unde revine în 1404 ca domnitor.

În anul 1406, Mircea cel Bătrân se proclama: „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului“.

Mircea cel Bătrân moare în 1418 şi după doar 2 ani, fiul său Mihail I îşi pierde viaţa în 1420. O dată cu moartea lui se pierde şi dreptul asupra teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Din anul 1420, Dobrogea intră în componenţa Imperiului Otoman pentru o perioadă îndelungată de peste patru secole şi jumătate (458 ani), până în noiembrie 1878, când a revenit sub administraţie românească. 

Pe aceeaşi temă: 

Cine a fost primul cetăţean român al Constanţei după instaurarea administraţiei româneşti în Dobrogea

„Constituţia Dobrogei“: cum a vrut administraţia românească de după 1878 să combată „elementul slav“ infiltrat pentru pământ

Cuvintele prin care Mihail Kogălniceanu i-a convins pe români să se stabilească în Dobrogea la 1878

Dobrogea în 1880, prima monografie a unei regiuni româneşti: „Păstorii mocani se căsătoresc cu fetele localnicilor şi se aşază aici pentru totdeauna“

Cum era să fie pierdută Dobrogea după Războiul de Independenţă din cauza unor funcţionari publici corupţi

Vizionarul Mircea cel Bătrân. Cum s-a îndeplinit visul voievodului care a alipit Dobrogea de Ţara Românească

Obiceiuri uitate de români, păstrate în Dobrogea. Marea uimire a cărturarilor care veneau să cunoască ţinutul

O călătorie documentară de amploare în Dobrogea anului 1880: „Câmpiile înverzind iute produc deodată iarba cea mai frumoasă“