VOCEA DOBROGEI „Pedeapsa noastră va fi generozitatea“

În România nici nu mai e cazul să avem vreun atentat. În ţara atentatelor zilnice - la bun-simţ, la decenţă, la demnitate – suntem propriii noştri terorişti. Şi ne pedepsim și ne facem rău, singuri și unii altora, mai crud decât orice extremist.

„Ne-a vânat ca pe nişte animale“, au relatat îngroziţi supravieţuitorii din infernul norvegian, cei cu care fanul arian al lui Vlad Ţepeş s-a jucat ca într-un film horror. Sceleratul care voia să cureţe lumea a pus o bombă în paşnicul Oslo, oraşul Premiului Nobel pentru pace, apoi a descins pe o insulă idilică, la o şcoală de vară pentru tineret.

Moartea a secerat în plin cetăţeni nevinovaţi, pentru care atentatele şi terorismul existau doar în cărţi, nu şi în tărâmul lor de gheaţă. Prin lovitura sângeroasă a extremistului cu figură angelică, dată în ţara cu cel mai ridicat nivel de trai, concluzia este că nicăieri pe pământ nu mai eşti în siguranţă.

În cea mai mare manifestaţie din Norvegia, care a scos în stradă mai mulţi oameni decât la Ziua lor Naţională de la 17 Mai, oamenii au ţinut în mâini trandafiri roşii, simbolul iubirii puternice - faţă de cei jertfiţi, faţă de cei rămaşi, faţă de cel rătăcit. Victimele simt că îi vor ierta pe cel care le-a făcut atâta durere, pentru care nici nu există pedeapsă în sistemul judiciar norvegian.

Care este osânda pe care norvegienii vor să o dea celui care le-a îndoliat ţara? „Ura este un sentiment evident. Dorinţa de răzbunare este firească. Dar noi, Norvegia, nu vom urî, iar noi nu trebuie să ne răzbunăm. Pedeapsa noastră va fi mai multă generozitate, toleranţă şi democraţie“, au spus într-un apel de credinţă oficialii norvegieni, în asentimentul populaţiei.

Sună ca în învăţăturile biblice. „Întoarce şi obrazul celălalt“, „Copleşeşte-l pe duşman cu bunătatea ta“ sunt îndemnuri creştine pe care câţi dintre noi le înţeleg şi le pot aplica? Într-o ţară înrăită ca a noastră, cu oameni încrâncenaţi şi suflete împietrite, asemenea gesturi sunt peste puterea noastră de înţelegere.

Noi ne vânăm între noi, ca (pe) nişte animale, pedepsind o vină mică, uneori imaginară, de multe ori preventiv. Ne judecăm după sisteme de valori paralele, false, antagonice sau absurde: o parcare neregulamentară este sancţionată cu jumătate din salariul minim pe economie, dar în accidentele înfiorătoare sunt puse să plătească victimele, nu făptaşii.

Mulţumim omului care ne ajută de 99 de ori, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i fim şi recunoscători. Dacă, Doamne fereşte, a 100-a oară nu poate să ne sprijine, nu-l mai iertăm în veci!

Cu o mentalitate inversă, suntem supăraţi toată viaţa pe cel care ne-a greşit o dată, dar îi găsim scuze celui care ne-a călcat în picioare.

În România nici nu mai e cazul să avem vreun atentat. În ţara atentatelor zilnice - la bun-simţ, la decenţă, la demnitate – suntem propriii noştri terorişti. Şi ne pedepsim și ne facem rău, singuri și unii altora, mai crud decât orice extremist.