VIDEO Traian Băsescu, dezamăgit de mizeria din Mamaia. Preşedintele ar sta numai la Neptun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu este dezamăgit de Mamaia. FOTO Adrian Boioglu

După o baie de mulţime de aproape o oră şi jumătate, preşedintele s-a declarat dezamăgit de mizeria de la Mamaia. Şeful Statului spune că nu s-ar putea odihni aici şi că preferă staţiunea Neptun.

Traian Băsescu s-a plimbat, la Neptun, cu şalupa. În jurul orei 15.00, au ajuns şi fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, şi soţul acesteia.


După o vizită oficială şi sobră pe Fregata Regele Ferdinand, şeful statului a lepădat imediat cravata şi costumul şi a plecat la plimbare prin Mamaia, îmbrăcat într-un tricou albastru.

Traian Băsescu a fost însoţit de soţia sa, Maria şi nu a scăpat neobservat. Preşedintele a fost luat cu asalt de sute de turişti. Baia de mulţime s-a transformat repede în şedinţă foto, iar Băsescu nu a ezitat să ia copiii în braţe spre bucuria părinţilor. Preşedintele s-a declarat însă dezamăgit de mizeria din Mamaia. El spune că faleza este murdară şi că nu ar putea să rămână acolo pentru mai mult decât o scurtă vizită.

"Prefer să stau în Neptun şi dacă vreau atmosfera de Mamaia să vin aici pentru puţin timp. În Mamaia nu simt că pot să mă odihnesc. La televizor vezi parade, dar când ajungi aici e o mare decepţie." a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele s-a declarat însă încântat de resortul lui Muhammad Murad de la Năvodari. Băsescu este de părere că asemenea hoteluri de familie, all inclusive ar trebui construite pe toată zona dintre Mamaia şi Năvodari. 

Întrebat fiind dacă îi place mai mult la Mamaia sau la Miami, preşedintele a replicat râzând că nu a fost la Miami.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente