VIDEO Saga închiderii Terasei Zorba din Neptun: plasa de muşte şi dintele spart al şefului OPC Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful CJPC, Horia Constantinescu, în timpul controlului       Captură video

Protecţia Consumatorilor a luat decizia închiderii definitive a Zorba's Taverna din Neptun, după ce acolo s-a iscat un conflict între inspectorii CJPC Constanţa şi reprezentanţii unităţii care-l acuză pe şeful autorităţii de control de abuz şi campanie de imagine.

În data de 3 august s-a emis decizia numărul 8 din prin care Protecţia Consumatorilor a dispus măsura complementară de închidere definitivă a unităţii ZORBAS TAVERNA din Neptun. Totodată, agentul economic a fost sancţionat cu suma de 30.000 de lei pentru obstrucţionarea controlului şi cate 10.000 pentru depozitare şi proceduri periculoase.

Măsura vine după ce comisarii Centrului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au efectuat pe 1 august un control la această tavernă. Potrivit lui Horia Constantinescu, şeful CJPC Constanţa, trei persoane l-au agresat atât pe el, cât şi pe o colegă de la aceeaşi instituţie, apoi, unul dintre agresori a spart o sticlă şi a ameninţat că se mutilează cu ea. În urma agresiunii, Horia Constantinescu spunea că s-a ales cu mai multe vânătăi şi cu un dinte spart.

Cătălin Ciripan este administratorul şi unul dintre asociaţii firmei care patronează Zorba's Taverna din Neptun, unitate închisă definitiv pe 3 august de către Protecţia Consumatorilor. „Motivul închiderii? Pentru că nu au găsit viermi, nu au găsit mâncare stricată, au găsit aparate profesionale. Este un abuz”, spune administratorul care anunţă că va contesta în instanţă atât amenda, cât şi măsura abuzivă a închiderii.

Totodată, omul spune că motivele pentru care inspectorul CJPC i-a închis activitatea sunt lipsa unei plase de muşte şi un grilaj de pe care s-a exfoliat vopseaua, lucruri care puteau fi remediate foarte repede.



„Şeful OPC Constanta Horia Constantinescu face falsuri în declaraţiile video date televiziunilor. Campania de imagine a domnului Horia Constantinescu, implicat politic în campaniile PSD, chiar şi la Mangalia, au ajuns să distrugă afacerea unui investitor român. A mea, si nu numai”, spune Cătălin Ciripan.

Administratorul tavernei explică într-o postare pe Facebook cum s-au întâmplat, din punctul lui de vedere, lucrurile în ziua controlului CJPC Constanţa. „În ziua cu pricina, la locaţie, a venit o doamnă care s-a legitimat ca fiind inspector OPC, a efectuat un control inclusiv în bucătărie, totul decurgând conform legii şi bunului simt. După ce doamna a efectuat înscrisuri în registrul de casă, a menţionat verbal, tare şi răspicat, în faţa turiştilor, că închide localul, motivul principal fiind lipsa unei plase de protecţie împotriva muştelor la o uşă.”

Decizia luată de inspectorul OPC, precum şi atitudinea acesteia, spune Cătălin Ciripan, i-a înfuriat pe unii clienţi aflaţi în acel moment în restaurant.


                             Bucătăria tavernei Zorba   FOTO Cătălin Ciripan

„În a doua parte a întâmplării intră în acţiune şi şeful OPC Horia Constantinescu, cel care a venit în grabă, sunat de o doamnă inspector OPC pe motiv ca a fost insultată de un turist. Acesta a blocat intrarea pe terasă cu maşina şi a intrat direct în conflict cu turiştii revoltaţi, aflaţi la locaţie … aceasta a fost o acţiune personală a domnului Horia Constantinescu, care a manifestat o atitudine de bodyguard pentru subalterna sa. A urmat să fie agresiv, şi a iniţiat o percheziţie neoficială pe cont propriu, intrând în bucătărie, fără un reprezentant al societăţii de faţă, cu toate că se efectuase deja corect şi încheiase controlul oficial”, adaugă administratorul tavernei.

Tensiunea s-a accentuat, Cătălin Ciripan relatând că în bucătărie un angajat de-al său care avea telefonul în mână a fost muşcat de mână de şeful OPC care a crezut că este filmat. Acesta este momentul în care Horia Constantinescu şi-a pierdut coroana dentară. În urma incidentului, atât şeful CJPC, cât şi angajatul muşcat au făcut plângeri la poliţie.

„Toata acţiunea domnului Horia Constantinescu, reprezentantul instituţiei Protecţia Consumatorului, este una abuzivă, bazată pe o campanie de imagine, o execuţie în masă, televizată, a agenţilor economici, folosindu-se de numele si resursele instituţiei. Conflictele sale cu turiştii sunt de notorietate, având in vedere comportamentul abuziv, motiv pentru care este asaltat cu slogane anti PSD, fiind un membru important al organizaţiei din Constanta”, mai spune administratorul Zorba's Taverna.

Răspunsul Protecţiei Consumatorilor

De cealaltă parte, şeful CJPC spune inspectorii au constatat la această unitate condiţii de depozitare precare, cu rafturi ruginite, ouă neigienizate în direct contact cu alimente deja feliate, cum ar fi mezelurile, lipsa plaselor de insecte, un bloc alimentar mult subdimensionat.

În legătură cu acuzaţia că ar fi muşcat un angajat al tavernei, Horia Constantinescu declară că respinge „această minciună vehement. Nu aveam cum să-l muşc. Eram strangulat cu capul pe spate, ţinut de unul dintre colegii dânşilor. Era imposibil să muşc. Mâna se afla sub gât şi abia mai puteam să respir”.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Imagini din „bucătăria” unde se prepară gogoşile vândute pe plajă. Protecţia Consumatorilor a chemat poliţia

Nereguli grave descoperite de Protecţia Consumatorilor la un restaurant. „Un gândăcel îngheţat, rupt de familia lui”



 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi