VIDEO Ridicarea spitalului modular de la Constanţa, finalizată. Vor fi tratate cazurile uşoare şi medii de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul modular de la Constanţa                                      FOTO: Grupul deInformare Publică

Instalarea formaţiunii medicale a Sistemului Medical Modular de Intervenţie şi Tratament (SMMIT) de la Constanţa, cu o capacitate de 55 de paturi, a fost finalizată luni, 30 martie.

Grupul de Informare Publică SMMIT COVID-19 Constanţa a transmis că luni, 30 martie, au fost finalizate lucrările la Spitalul medical modular din Constanţa.

„Rolul acestei formaţiuni este de a trata cazurile uşoare şi medii de infectări cu COVID-19, pentru descongestionarea altor unităţi medicale, spitale din zona Dobrogei. Marţi, 31.03.2020, a ajuns, la Constanţa, cel de-al doilea convoi militar cu materialele necesare pentru instalarea taberei de carantinare a SMMIT Constanţa, iar lucrările de asamblare şi montare a zonei de izolare şi triaj (150 paturi) continuă în jurul formaţiunii medicale modulare de tratament, pe Stadionul Portul”, informează sursa citată.

Militarii din forţele navale şi terestre se ocupă de montarea unităţii medicale. După terminarea activităţilor de montare şi operaţionalizarea logistică, va urma operaţionalizarea medicală care prevede dotarea cu aparatură medicală a facilităţii medicale şi obţinerea acreditării/avizării a SMMIT Constanţa de către Ministerul Sănătăţii.

În conformitate cu Ordonanţa Militară nr. 04 şi cu ordinul de acţiune al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa trece în coordonarea MApN, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor / Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, iar activitatea de asistenţă medicală a bolnavilor din cadrul structurii comune constituită din facilităţile SMMIT şi cele ale Spitalului CF Constanţa va fi asigurată de personal medical şi de suport din MApN împreună cu personalul Spitalului Clinic CF Constanţa, sub comanda unui medic militar, desemnat de MApN.

Locotenent-colonelul Nicolae-Cătălin Boca este medicul militar care va coordona activitatea integrată a acestui ansamblu medical de la Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Spitalul medical modular din Constanţa va avea o capacitate de 55 de paturi. Patru vor fi de terapie intensivă



 

Mai multe pentru tine:
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă