VIDEO Producţia turnată în România cu staruri de la Hollywood a fost lansată pe Netflix

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul hollywoodian „What happened to Monday“, care a adus în România staruri de cinema ca Glenn Close, Willem Defoe şi Noomi Rapace, a fost lansat zilele trecute cu întârziere de un an şi cu numele schimbat: „Seven Sisters“.

Premiera a avut loc la 18 august, în loc de toamna lui 2016, cum era planificat. Filmul are titlul schimbat din „What happened to Monday“ („Ce s-a întâmplat cu Luni“) în „Seven Sisters“. 

Producţia a fost difuzată pe reţeaua americană Netflix şi urmează ca în această toamnă să fie distribuită în întreaga lume. 

Noul film a fost primit bine în lumea cinematografică şi are deja o nominalizare la Locarno International Film Festival 2017 pentru regizorul norvegian Tommy Wirkola.

Producţia a obţinut deja de la spectatori un scor 6,9 din 10 pe IMDB, site-ul cinefililor. 

La „Trivia“ apare că filmul a fost turnat în întregime în România, în doar 94 zile. Regizorul iniţial, Michael Tyldum, tot norvegian, s-a retras din proiect pentru altă producţie - „Jocul codurilor“.

Intriga este descrisă pe scurt: „Şapte surori. O singură identitate“. Scenariul thrillerului SF relatează despre un viitor suprapopulat, nu foarte îndepărtat, în care familiile au voie să aibă un singur copil.

Creierul operaţiunii de restricţionare a demografiei este Nicolette Cayman (Glenn Close), care urmăreşte cu cerbicie respectarea planificării familiale.

O familie îndrăzneşte, însă, să conceapă un plan prin care să păstreze toate cele 7 copile născute odată. Tatăl, Terrence Settman, interpretat de Willem Dafoe, îşi numeşte fiicele după zilele săptămânii şi le forţează ca în afara casei să îşi însuşească aceeaşi identitate, Karen Settman, a fiicei celei mari,numite Monday (Luni). Fiecare dintre cele 7 fete, jucate de actriţa Noomi Rapace, trebuia să iasă din casă doar în ziua a cărui nume îl poartă.

Dar într-o zi, Luni nu se mai întoarce acasă. Iar familia porneşte să o caute, simţind că este în pericol, atât fata, cât şi restul membrilor familiei. 

Istoricul filmărilor 

Producţia de la Hollywood a fost turnată în septembrie 2015, în Constanţa şi în Bucureşti. 

Constanţa a fost aleasă drept oraşul din viitor unde se petrece acţiunea filmului SF, ce trebuia să fie lansat în toamna lui 2016. „Avem 8 săptămâni de filmare în studio, iar Constanţa este locul unde filmăm primele scene din afara studioului“, a precizat atunci Bogdan Moncea, producătorul român al filmului. 

La Constanţa a sosit actorul american Willem Dafoe, căruia i s-a alăturat actriţa suedeză Noomi Rapace. Actriţa americană Glenn Close va filma doar la Bucureşti. La conferinţa de presă din Piaţa Ovidiu (programată joi, 17 septembrie, la ora 17.30, dar ţinută la ora 19.30 din cauza programului de filmare), actriţa Noomi Rapace s-a declarat surprinsă de întâlnirea cu Constanţa.

Câteva ipostaze ale actriţei Noomi Rapace Sursa imdb.com

„Este un loc special acest oraş, eu abia am sosit aici. Dar îi spuneam şoferului meu... dacă n-aş fi ştiut în ce oraş vin, n-aş fi putut să spun unde sunt, în ce loc anume din lume. Are o arhitectură veche, frumoasă, dar destul de aspră. Arată artistic, dar cam brut. Apoi am văzut portul, cu multe macarale. Am zis «Wow, ce SF! E parte din film?». E cool“, s-a grăbit să adauge actriţa suedeză.

Willem Dafoe a mărturisit că a mai fost în Constanţa în urmă cu 7 ani şi a recunoscut locurile pe care le-a vizitat atunci. „După ce am încheiat filmările din România, am vizitat câteva locuri. Am venit aici şi îmi amintesc că am făcut o poză în faţa Cazinoului“, a spus actorul care are dublă cetăţenie americană şi italiană.

Tommy Wirkola a mulţumit municipalităţii pentru ajutorul oferit. Ca un gest de recunoştinţă, la finalul genericului va fi scris: „Mulţumesc, Constanţa!“. „Am ales Constanţa pentru arhitectura sa care este un mix de vechi şi modern, pentru silozurile din port şi ne-am zis că aici ne putem crea oraşul din viitor“, a spus regizorul norvegian. Cei doi scandinavi, Wirkola şi Rapace, s-au declarat toropiţi de temperaturile ridicate din România, spunând că aici este „prea cald“. 

Pe aceeaşi temă: 

Bye-bye, Hollywood! Echipa filmului What Happened to Monday a părăsit Constanţa. „A fost grozav!“

Ce face la Constanţa echipa de filmare de la Hollywood. Willem Dafoe a încheiat scenele, iar Noomi Rapace se relaxează la Mamaia: „Iubesc Marea Neagră!“

Actorii de la Hollywood, impresionaţi de oraşul-port Constanţa. Noomi Rapace: „Wow, ce SF! E parte din film?“. Willem Dafoe: „Eu am mai fost aici, la Cazino“

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei