VIDEO Paul Dicu, constănţeanul care aleargă în Sahara pentru Inima Copiilor, susţinut din oraşul său. Teo a parcurs 33 de kilometri „în pas cu Paul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Dicu, constănţeanul din Sahara Sursa foto inpascupaul.ro

Fanii îi ţin pumnii maratonistului constănţean Paul Dicu, românul care aleargă în cea mai grea cursă de anduranţă din lume - Maratonul Nisipurilor (Marathon des Sables) din deşertul Sahara.

Competiţia se desfăşoară în zilele de 5-11 aprilie, în sudul Marocului şi însumează 250 kilometri. Etapa de miercuri, 8 aprilie, e cea mai lungă - aproape 92 kilometri. Este cel mai lung parcurs din istoria maratonului, gândită special pentru a aniversa cea de-a 30-a ediţie.

„Traseul de azi: 91.7 km in care vedem de toate – munti, dune, pietris, o oaza cu cativa palmieri. Ba chiar si ruinele unei vechi localitati, Ba Hallou. Acum 20 de ani MdS-ul trecea chiar si pe strazile unor mici sate locuite. Spre seara, concurentii vor ajunge din nou din nou peste Jebel El Otfal, de data aceasta in sens invers (panta la coborare 20%), si vor continua prin uedul Rheris – splendid si imens. Pe final, spre dimineata… terenul e ceva mai bland, campuri de pietre si dune mari si mici si putina iarba camilelor. Sosirea e la Jebel Jdaïd! Abia maine!“, descrie Paul pe site-ul inpascupaul.ro.

Echipa din România care îl susţine pe Paul precizează: „Sunt timpi-limita la punctele de control, iar limita de etapa e de 36 de ore. Ore lungi pe drum pentru Paul si colegii lui. Ore lungi si emotii mari si pentru noi acasa!“

Paul Dicu este antrenor de arte marţiale la Constanţa, se află la a 5-a participare şi aleargă pentru a strânge bani pentru Asociaţia Inima Copiilor, care a construit secţiile de Cardiologie şi Cardiochirurgie de la Spitalul Marie Curie.

Cei care aleargă în pas cu Paul contorizează kilometrii parcurşi, iar ING România oferă o donaţie de 2 euro catre Inima Copiilor. Banca pune la bataie suma maximă de 20.000 de euro.

„Poti sa alergi 10 kilometri sau doar 100 de metri? Alergi singur sau cu prieteni? Ai un parc in apropiere sau doar o pista de atletism? Preferi sa alergi pe banda, acasa sau la sala? Esti in Bucuresti sau Mures, in China sau Italia? Incalta-te si hai! Haideti sa ii obtinem pe toti cei 20.000 euro!“, cheamă Inima Copiilor. În seara de miercuri, 8 aprilie, Paul alergase 144 de kilometri, iar susţinătorii lui Paul – 8518 kilometri.

De la Constanţa, Teodor Tucan, un tânăr absolvent de Cibernetică de 30 de ani din Medgidia, a alergat marţi 33 de km, prin vânt, frig şi ploaie. Traseul parcurs de el a fost: Cazino Constanţa - Centrul Vechi - Bd. Tomis - Bd. Al. Lăpuşneanu - Parc Tăbăcărie - Mamaia - Plajă Năvodari - întoarcere - Bd. Mamaia - Bd. Mircea - Bd. Ferdinand - Gară Constanţa. Total: 33 kilometri străbătuţi în 6 ore şi jumătate.

„Când mă gândeam la ce face Paul, nu mai simţeam că îmi este greu. Mi-aş fi dorit să pot parcurge o distanţă mai mare, dar ultimii kilometri prin ploaie şi vânt m-au dat gata. La adresa www.inpascupaul.ro puteţi afla cum să-i daţi daţi o mână de ajutor maratonistului Paul Dicu, dar şi multor copii afectaţi de boli cardiace. Eu asta am încercat să fac“, mărturiseşte Teo.


Teodor Tucan, la finalul cursei de 33 kilometri de la Constanţa Sursă foto Arhivă personală

Ce face Inima Copiilor?

Asociaţia Inima Copiilor se prezintă: „Asociatia Inima Copiilor exista si ajuta copiii bolnavi de inima (dar nu doar pe ei…) din 2006. Anual, in Romania se nasc in jur de 1.000 de copii cu probleme si malformatii cardiace grave. Vrem sa-i ajutam sa creasca sanatosi si fericiti. Vrem ca parintii lor si Statul roman sa nu mai cheltuiasca sute de mii de euro cu tratamente si interventii chirurgicale in strainatate. In 2011 am terminat de amenajat cel mai modern spatiu operator din sistemul public din Romania – Departamentul de cardiochirurgie de la Marie Curie.

Din septembrie 2013, in sfarsit, in centrul de la Marie Curie se opereaza! Personalul care s-a angajat se specializeaza, medici experimentati din Italia vin in misiuni medicale in care opereaza impreuna cu medicii si asistentele din Romania, treptat echipa de la Bucuresti se consolideaza. Au fost operati deja 85 de copii, dar mai e cale lunga…

E nevoie de noi in continuare: vrem sa organizam misiuni medicale mai dese, vrem sa grabim specializarea medicilor, vrem ca la Marie Curie sa nu lipseasca nimic (materiale, instrumentar, medicamente) din ce e nevoie pentru micii pacienti.

Pentru toate astea, pentru tot ce vrem sa facem in ajutorul copiilor care au nevoie de noi – ne trebuie prieteni, sponsori, sustinere din partea cat mai multor oameni. Pe ajuta Paul, ne ajuta NN, ne ajutati voi, prietenii nostri.

Vrei sa contribui? Iti multumim din inima:
– poti face o donatie online (ai detalii pe inimacopiilor.ro)
– poti redirectiona 2%
– poti spune mai departe povestea noastra cuiva care crezi ca ar vrea si-ar putea sa ne ajute
Si, desigur, poti alerga in pas cu Paul…“


 PPau
Paul Dicu şi ritualul de la linia de finish - flotările care demonstrează că este încă „viu“

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Maratonist în deşert. Paul Dicu aleargă 250 kilometri pentru copii

Maratonistul Paul Dicu, la Adevărul Live: „Cât ţi-a luat să te îngraşi? Trei ani? În următorii doi ani nu slăbeşti“

Paul Dicu s-a întors în România. Îşi va povesti aventura din Sahara

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei