VIDEO Impresii de călătorie ale unui faimos vlogger venit pentru prima dată în România: „Este incredibil!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jordan Simons trăieşte visul oricărui om: acum câţiva ani a renunţat la viaţa sa obişnuită, şi-a vândut toate bunurile, şi-a dat demisia de la slujbă şi de atunci călătoreşte încontinuu. A vizitat 65 de ţări, printre care şi România.

„Dobrogea - Incredibila frumuseţe a României“ se cheamă filmuleţul de 10 minute realizat de vloggerul Jordan Simons în călătoria sa. Clipul de promovare conţine, printre altele, imagini superbe luate cu drona care redau măreţia naturii dintre Dunăre şi Marea Neagră. 

El îşi postează jurnalul zilnic de globetrotter pe site-ul său „The Life of Jord - Travel The World Continuously“ şi pe pagina de Facebook „The Life of Jord“. El îşi descrie călătoriile şi aventurile chemându-i alături, virtual, pe cei care nu se pot desprinde de obligaţii.

Jordan a ajuns în România în acest an, la invitaţia Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării care a organizat excursia de documentare „Explore Dobrogea“. 

În Dobrogea, vloggerul a poposit în această vară timp de o săptămână. El era pus în gardă: „Dacă ajungi în Dobrogea, trebuie să mănânci mult peşte“. Iar preparatele pescăreşti - peşte afumat, peşte marinat, peşte prăjit, fructe de mare pane, icre cu ceapă, felii de lămâie, bulete de peşte etc. - l-au făcut pe britanic să saliveze: „Doamne, ce bun e!“

Vloggerul a vizitat câteva obiective ale Constanţei şi a urcat în minaretul Moscheii Carol I, de unde admiră panorama întregii zone peninsulare. După prânzul de la cherhana, el merge apoi la Enisala, unde înnoptează la Safari Village. 

Grupul de bloggeri străini din care face Jordan este plimbat apoi în nordul Dobrogei, iar el nu se poate abţine de la a împărtăşi o impresie despre un obicei anume al românilor. „Unde te duci, toată lumea te primeşte cu braţele deschise şi te cinsteşte cu vin. Ei bine, este ora 10 şi eu am băut deja un pahar cu vin - asta ca să ştiţi ce e cu mine. Am vizitat o casă în construcţie care va fi pensiune şi într-un foarte românesc mod am fost serviţi cu vin. Este favoritul meu, vin de vară, fructat. Aahh, România…“, spune Jordan în timp ce gustă din vinul roze răcoros.

Turul continua cu vizitarea mănăstirii Celic Dere, unde admiră moara de vânt dobrogeană (morile care pot fi văzute şi la Muzeul Astra din Sibiu, care le consideră emblematice pentru tradiţia şi arhitectura satului românesc), apoi bloggerii merg la Crama Alcovin-Vinuri de Măcinl, unde beau vinuri de Măcin şi gustă din platouri încărcate cu mezeluri specifice Dobrogei (inclusiv orientale), măsline şi brânzeturi. Ei se fotografiază în lanuri de floarea-soarelui şi ţin să imortalizeze fabulosul apus de soare de pe dealurile cetăţii Enisala. 

A doua zi dimineaţă, în zori, la ora 5, turiştii se îmbarcă pe şalupa care-i duce la plimbare prin Delta Dunării. „Este punctul culminant al excursiei în Dobrogea. Toată lumea care a auzit că merg în Dobrogea mi-a spus: <O, Doamne, trebuie să mergi în Deltă!> Aşa că abia aştept, chit că e ora 5 şi n-am încă energie… Dar haideţi să mergem!“. Jordan prinde răsăritul soarelui reflectându-se în undele Dunării, păsări pretutindeni şi senzaţia este nebunească - după cum mărturiseşte. „Este clar de ce este unul dintre cele mai frumoase locuri din România“, spune el.

„Acest loc merită din plin turism, are o mulţime de peisaje naturale, sălbatice, mâncare foarte bună, oameni extraordinari. Nu are o foarte puternică instractură pentru turism acum, dar aici natura este încă neatinsă. Nu auzisem de Delta Dunării până să vin în România şi este al treilea cel mai mare ecosistem al lumii - după Marea Barieră de Corali şi Insulele Galapagos. Este un colţ de Europă neatins. Veniţi să vedeţi!“, invită Jordan Simons, vloggerul uimit de frumuseţeile României. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Dobrogea mirifică, imortalizată de un fotograf împătimit. „N-ai cum să uiţi aşa ceva, n-ai cum!“

FOTO VIDEO Aşezarea pitorească din nordul Dobrogei unde natura şi-a revărsat darurile

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi