VIDEO Eric Martin - Mr. Big, interpretul baladei „To be with you“, cântă la Doors

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eric Martin, solistul Mr. Big şi autorul celebrei balade FOTO ericmartin.com

Un eveniment în premieră are loc sâmbătă seara, la Constanţa. Solistul trupei Mr. Big, faimoasă datorită superhitului „To be with you“, vine în oraşul de la malul mării. Eric Martin va susţine un „Solo Acustic“ în clubul Doors, în seara de 30 martie, de la ora 21.

Interpretul este într-un turneu în România şi concertează în Sibiu (28 martie), Bucureşti (29 martie) şi Constanţa (30 martie). Eric Martin a mai fost de două ori în ţara noastră, în 2010 şi 2012, când a cântat cu trupa Vunk.
Biletul costă 40 lei.

Trupa Mr. Big s-a înfiinţat în Los Angeles, în 1988, în componenţa Eric Martin (solist), Paul Gilbert (chitară), Billy Sheehan (chitară bas) şi Pat Torpey (tobe).

Americanii şi-au luat numele inspiraţi de un cântec al formaţiei britanice Free, celebră pentru piesa „All right now“, cu ritmuri marcante pentru muzica rock a anilor `70.

Trei ani mai târziu, în 1991, cvartetul Mr. Big cunoştea deja afirmarea prin hitul „To be with you“, clasat pe locul 1 în topurile din 15 ţări. Alte piese cunoscute ale trupei au fost „Green-Tinted Sixties Mind“ şi „Just take my hand“.

Cântecul „To be with you“ a fost scris chiar de Eric Martin, în adolescenţă. Balada vorbeşte despre un tânăr care şi-ar dori să fie iubitul unei fete care, însă, suferă după o relaţie proaspăt încheiată.

Clipul este filmat alb-negru la început, dar se colorează pe parcurs.

Mr. Big a rămas pe scena muzicală până în 2002, când membrii trupei s-au despărţit. La cererea fanilor, ei s-au reunit în 2009 şi continuă să cânte şi astăzi. Au scos 7 albume, ultimul fiind lansat în 2011.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată