VIDEO Copii desculţi şi înfometaţi, trimişi la cerşit în staţiunea Costineşti. Autorităţile au aflat abia acum de situaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginile surprind mai mulţi copii care sunt trimişi la cerşit, desculţi, murdari, flămânzi. Unul dintre ei doarme pe un carton, lăngă o bordură din Costineşti, în timp ce pe lângă el trec turiştii.

Imaginile au fost surprinse în staţiunea Costineşti de către o turistă, Ionela, şi promovate în spaţiul public de jurnalista Andreea Radu-Trandafirescu. Turista şi-a petrecut câteva zile urmărind „reţeaua minorilor” scoşi la cerşit în staţiune.

„Revoltător! Zeci de minori desculţi şi înfometaţi, scoşi la cerşit de părinţi, sunt OBLIGAŢI să stea cu mâna întinsă până când cad extenuaţi de somn şi dorm pe ciment! Totul se întâmplă sub nasul autorităţilor din Costineşti”, scrie jurnalista.

În imaginile surprinse de aceasta se văd copii îmbrăcaţi cu haine rupte, desculţi, dormind pe bucăţi de carton aşezate pe trotuare sau chiar pe marginea drumului.

După apariţia acestor imagini, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa spune că ar fi demarat verificări în staţiunea Costineşti pentru identificarea acestor minori.

De asemenea, şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ), prin poliţiştii din Costineşti, îi caută pe aceşti copii puşi să cerşească prin staţiune. „Poliţiştii constănţeni s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public. Astfel, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Costineşti, împreună cu reprezentanţi ai DGASPC Constanţa, au desfăşurat acţiuni (încă de aseară) pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor de cerşetorie, vagabondaj, dar şi a traficului şi exploatării persoanelor vulnerabile. La finalizarea activităţilor, pentru că astfel de acţiuni vor continua şi în zilele următoare, se vor lua măsurile legale care se impun în astfel de situaţii”, transmite IPJ Constanţa

Zonele unde copiii au fost „plasaţi” pentru a cere bani turiştilor în Costineşti sunt: Discoteca Tineretului, Aleea Litoral, Max Beach, zona Gării, Hotel Ştefania.

În total, Ionela a surpins cel puţin 14 copii scoşi la cerşit, cu vârste de până la 14 ani, majoritatea fete.

Pe aceeaşi temă:

Cu cât se ieftineşte litoralul românesc după 15 august. Cozi uriaşe pe autostradă înspre mare încă din prima zi a săptămânii

Cât a durat licitaţia pentru drumul litoralului. „Sunt ani furaţi românilor, care trăiesc un calvar“

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online